Mitică Popescu trebuia să fie preot, așa cum își dorea mama sa. El a mers la facultatea de teatru şi a devenit actor. Bine a făcut, căci publicul a cunoscut talentul său pus în atâtea roluri.
A fost băiat de altar
Mitică Popescu este plin de energie și la 84 de ani. Pandemia l-a ținut în casă, ca pe noi toți, dar are parte de prieteni buni și de oameni care îl admiră. Adesea este intâlnit pe stradă, mergând pe jos. Dacă ești grăbit, nu ai cum să îți dai seama că acest bărbat impozant de pe Calea Victoriei este actorul aclamat de un public impresionat de prestațiile sale pe scena teatrului. Emisiunea ”Dʹale lu Mitică”, pe care o prezintă la TVR 2, este una longevivă și de succes.
Mitică Popescu trebuia să fie preot, așa cum își dorea mama sa. ”Am fost şi băiat la altar, mergeam cu preotul cu Botezul. Îmi cumpărase chiar şi veşmânt. Eram mândru când apăream ca băiat de altar, cu veşmântul, era uşor spectaculos. Nu am urmat acest drum pentru că s-a întâmplat ceva între timp. În timp mi-am dat seama că a fost mai bine aşa. Cred că tot timpul m-a atras teatrul. Când m-am făcut mai mare, mergeam singur la spectacole, iar la liceu, ca să scăpăm de practică, am propus la sindicat să facem un spectacol de teatru”, a povest actorul.
Mama lui iubea teatrul şi opereta, iar tata era microbist. Îl luau și pe Mitică. A dat examen și a fost admis la teatru.
Condamnat pentru nimic
Puțini știu că actorul a a cunoscut infernul închisorilor comuniste timp de trei ani, începînd din 1959. Era student în anul II și avea note foarte bune. A fost închis pentru nimic, așa cum se condamnau oamenii atunci. Acuzația era de „nedenunțarea de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”.
A fost nevoit să își întrerupă studiile teatrale, reluate cu greu mai târziu, din cauza etichetei care li se aplică celor închiși. A trăit toată viață sub semnul unei modestii care a caracterizat o întreaga Generație de actori de Aur ai României.
Din cauza acestei experiențe dureroase, până după vârsta de patruzeci de ani, Mitică Popescu fusese aproape necunoscut. Modest, nespectaculos, cu o tipologie de om simplu, îşi făcea conştiincios datoria pe scena Teatrului Mic şi prin rolişoare de film şi televiziune.
Rolul lui Cocoșilă din „Moromeții” a rămas memorabil, dar în general orice apariție a sa s-au lasat cu aplauze furtunoase.
Leopoldina Bălănuță, marea iubire a lui Mitică Popescu
Pe Leopoldina Bălănuță, marea sa iubire și femeia care i-a devenit soție, a întâlnit-o la vremea când se juca piesa „Matca” a lui Marin Sorescu. Spectacolul s-a bucurat de un imens succes. În piesă, Mitică Popescu interpreta rolul logodnicului Leopoldinei.
Între Poldi și Mitică (Dumitru) Popescu a existat doar o amiciție, dar în turnee s-au cunoscut mai bine și, încet-încet, s-au îndrăgit.
”Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a fost internată timp de o lună și jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare și stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Și acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorința și m-am bucurat de bucuria ei”, povestea Mitică Popescu, într-un interviu mai vechi.
După externarea din spital, Leopoldina Bălănuță i-a cerut lui Mitică Popescu să se mute împreună. S-au căsătorit la trei luni după cutremurul din martie 1977. În ziua cununiei, pe 2 iunie, Mitică Popescu a trebuit să fie prezent la spectacolul „Cântarea României”. Leopoldina Bălănuță l-a așteptat două ore la Starea Civilă din Piața Amzei. Actorul a venit transpirat, dar fericit că își indeplinește visul.
În acelasi an, la Focșani, și-au petrecut Revelionul la casa părinților Leopoldinei Bălănuță. Tatal actriței, preot, i-a cununat religios în acea noapte. Mitică Popescu avea 40 de ani, iar Leopoldina Bălănuță, 42 de ani. Actrița evitase să se mărite până atunci pentru că era o fire bolnăvicioasă. Înainte de a îl întâlni pe Mitică Popescu suferise șase operații.
Mitică Popescu este văduv de peste 20 de ani
Pe 14 octombrie 1998, Leopoldina Bălănuță și soțul ei Mitică Popescu au urmărit meciul de fotbal Ungaria – România. S-au enervat cumplit când spectatorii maghiari au fluierat imnul de stat al României. La scurt timp, Leopoldina Bălănuță a acuzat dureri abdominale.
La miezul noptii, a ajuns la Spitalul de Urgență. Chiar în acea noapte, Leopoldina Bălănuță a fost operată, dar în dimineața zilei de 15 octombrie, la ora 7.00, marea actriță a murit.
La mulți ani de la clipa în care „Poldi”, cum îi ziceau prietenii, a plecat spre stele, maestrul Mitică Popescu se comportă că și cum ea ar fi încă alături de el. Scoate verigheta de pe deget doar dacă joacă pe scenă și e necesar.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook