S-au scurs mai bine de zece ani de când unul dintre cei mai valoroși handbaliști români, pivotul Marian Cozma, a plecat dintre noi, definitive. Ucis absurd și mișelește într-un local din Veszprem, orașul maghiar pentru a cărui echipă evolua.
Să nu îl uităm pe Marian Cozma, ucis în 2009, la 26 de ani
Anii care au trecut nu au atenuat durerea familiei sale, a prietenilor, a fanilor, a tuturor celor care l-au cunoscut pe cel supranumit ”Păsărilă”. Să nu îl uităm pe Marian Cozma! Pe 8 septembrie ar fi împlinit 38 de ani.
Handbalistul Marian Cozma a fost ucis în noaptea de 7 spre 8 februarie 2009, în discoteca Patriota din Veszprem, după ce a fost agresat de un grup de persoane, mai întâi în interiorul localului, apoi în afara lui.
Raffael Sandor, Nemeth Gyozo, Sztojka Ivan și Pal Gabor l-au lovit cu pumnii și picioarele până ce uriașul sportiv s-a prăbușit, iar apoi unul dintre agresori l-a înjunghiat în zona rinichilor. În altercaţie au fost implicaţi alţi doi coechipieri ai lui Marian Cozma, Zarko Sesum şi Ivan Pesici, grav răniţi şi ei.
Marian Cozma, ucis în 2009, la 26 de ani, în Ungaria
Raffael Sandor, principalul suspect în cazul morţii handbalistului Marian Cozma, a recunoscut la ultimele audieri, că a folosit cuţitul în noaptea de 8 februarie 2009, atunci când handbalistul român a fost ucis la clubul Patriota, din oraşul Veszprem. Sandor a declarat că s-a simţit în pericol, după ce fusese lovit în cap cu o sticlă de bere în interiorul clubului, însă a afirmat că nu ştie cum l-a înjunghiat pe Cozma.
Doi dintre criminali au fost condamnaţi de justiţia maghiară la 18 ani de închisoare, iar al treilea a primit 13 ani de detenţie.
În 2018, Ivan Sztojka a ieşit din închisoare cu patru ani mai devreme, fiind eliberat pentru bună purtare. Asasinul fusese condamnat la 20 de ani de închisoare, însă o decizie a instanţei din 2011 i-a redus pedeapsa, acesta fiind nevoit să mai efectueze doar opt ani din sentinţă.
Conform presei din Ungaria, Tribunalul de la Budapesta a dat sentinţa în cazul despăgubirilor materiale solicitate de familia lui Marian Cozma, handbalistul român ucis în urmă cu cinci ani într-un club de noapte din Veszprem.
Astfel, criminalii Raffael Sándornak, Sztojka Ivánnak şi Németh Győzőnek vor trebui să plătească 211 milioane de forinţi, adică aproximativ 680.000 de euro. Suma urma să fie împărţită în mod egal, câte 170.000 de euro, între tatăl, mama şi sora lui Marian, dar şi fosta logodnică a sportivului.
Marian Cozma, biografia
- Născut în 8 septembrie 1982, în cartierul bucureștean Tei, Marian Cozma a moștenit pasiunea pentru handbal de la părinții lui, care l-au practicat. Tatăl lui, Petre, a fost de altfel și marele său susținător.
- Cu un fizic impresionant (2,11 m / 120 kg), Marian a excelat pe postul de pivot.
- A evoluat la Dinamo București (2002-2006) și KC Veszprem (2006-2009), câștigând titlul de campion și cupa atât în România, cât și în Ungaria.
- De asemenea, cu Veszprem a cucerit Cupa Cupelor în 2008, cu echipa maghiară participând și în Liga Campionilor. A evoluat de peste 60 de ori pentru echipa României, marcând peste 110 goluri.
- În memoria lui Marian Cozma, Comitetul Director al Federaţiei Române de Handbal a decis ca Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă de la Sighişoara să poarte numele sportivului, iar în Veszprem s-a ridicat o statuie cu el aruncând la poartă. Totodată Petre Cozma a pus bazele unui club care îi poartă numele lui Marian Cozma.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook