Simona Ionescu / Redactor Șef

Sergiu Nicolaescu a creat un personaj din povestea fantastică a unchiului său. Acesta a devenit comisarul Moldovan

Sergiu Nicolaescu a creat un personaj din povestea fantastică a unchiului său. Acesta a devenit comisarul Moldovan
Știai că personajul Comisarul Moldovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu are la bază un personaj real? Gheorghe Cambrea, unchiul celebrului regizor, a fost un comisar de poliție respectat în perioada interbelică și în anii ’40. Povestea lui este la fel de remarcabilă precum filmele care au cucerit generații întregi.

Când a murit în 2013, Sergiu Nicolaescu a lăsat în urmă o carieră impresionantă: 56 de lungmetraje, 10 filme pentru TV, 9 filme de scurtmetraj.  De asemenea, el a fost actor în 36 de filme, scenarist și co-scenarist pentru 20 de filme şi producător pentru 15 filme de lungmetraj. Totuși, rolul vieții sale a fost „Comisarul Moldovan”. Personajul a fost inspirat de Gheorghe Cambrea, unchiul celebrului regizor și actor. 

Cine a fost Gheorghe Cambrea, comisarul care l-a inspirat pe Sergiu Nicolaescu 

Gheorghe Cambrea s-a născut pe 30 septembrie 1910, la Târgu Jiu, într-o familie cu tradiție în poliție. A urmat patru clase de liceu și a ales cariera tatălui său, devenind comisar de poliție în București, funcție pe care a ocupat-o între 1935 și 1951.

Era un bărbat impunător, înalt de 1,78 m, brunet, cu ochi căprui și o mustață discretă – o prezență respectată pe străzile capitalei. Avea fler, autoritate și o reputație impecabilă. Nu era membru de partid, iar integritatea lui avea să-l coste scump în anii ce-au urmat.

Sergiu Nicolaescu l-a văzut ca pe un model în viață 

Pentru Sergiu Nicolaescu, unchiul Gheorghe Cambrea a fost un adevărat model în viață, nu numai în filme. Regizorul l-a descris ca fiind un om „senzațional, vesel, activ, pasionat de mașini”, un om cunoscut în tot Bucureștiul și mândru de profesia sa. „Îl cunoștea toată lumea. Trăia modest, dar era mereu bine îmbrăcat și avea mașină, lucru rar la vremea aceea”, spunea regizorul.

Această admirație s-a transformat, mai târziu, într-o sursă de inspirație pentru personajul Comisarului Moldovan, jucat chiar de Nicolaescu în filmele „Cu mâinile curate”, „Ultimul cartuș”, „Un comisar acuză” sau „Duelul”.

Povestea lui Gheorghe Cambrea, unchiul celebru al lui Sergiu Nicolaescu. El a inspirat personajul comisarului Moldovan
Comisarul Moldovan a fost inspirat din povestea unchiului lui Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Cambrea
Foto: Facebook

Printre altele, comisarul Moldovan avea multe dintre trăsăturile lui Gheorghe Cambrea: seriozitatea, curajul, eleganța, dar și severitatea atunci când legea era încălcată. La fel ca mașina comisarului din filmele celebre, Gheorghe Cambrea conducea un Buik. 

Arestat de regimul comunist și condamnat pe nedrept

În 1950, viața comisarului s-a schimbat radical. A fost arestat de comuniști și acuzat de „crime împotriva umanității”, pentru simplul fapt că, în timpul războiului, arestase un spion comunist – un anume David – care mai târziu l-a denunțat.

Gheorghe Cambrea a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, deși numeroși evrei închiși în acea perioadă au depus mărturie că îi ajutase, le aducea mâncare și chiar permitea unei mame să-și alăpteze copilul aflat în libertate. Însă regimul comunist nu a ținut cont de aceste mărturii umane. A fost închis timp de șase ani în pușcării precum Târgșor, Făgăraș și Jilava.

A fost eliberat și a murit la câțiva ani distanță

După moartea lui Gheorghiu-Dej, în 1964, a fost eliberat prin decret, dar ieșise din închisoare slăbit, bolnav și complet ruinat. A trăit în București, ca simplu funcționar în construcții, până la moartea sa, câțiva ani mai târziu. 

Povestea lui Gheorghe Cambrea, unchiul celebru al lui Sergiu Nicolaescu. El a inspirat personajul comisarului Moldovan
Comisarul Moldovan a fost rolul vieții lui Sergiu Nicolaescu

Despre faimosul unchi, comisarul Gheorghe Cambrea, vorbea și Iolanda Nicolaescu, sora regretatului regizor și actor, într-un interviu acordat Evenimentul Zilei. 

„Gheorghe Cambrea era nemaipomenit. Ne iubea foarte mult. Eu eram la Facultatea de Litere și m-au exmatriculat din cauza originii și din cauză că tatăl meu a făcut primul drum din Țara Românească. Și, atunci, acel drum mergea până spre Săvârșin, unde avea regele castelul. Comisarul Gheorghe Cambrea era un om extraordinar şi nu se putea ataşa de comunişti (…) După moartea lui Dej, a venit Ceaușescu și l-a eliberat. A mai trăit după aceea vreo șapte ani pentru că era bolnav”, mărturisea Iolanda Nicolaescu, în urmă cu mai mulți ani. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri