Simona Ionescu / Redactor Șef

Ștefan Ciubotărașu, actorul celor 300 de roluri. Părinții voiau să fie pantofar

Ștefan Ciubotărașu, actorul celor 300 de roluri. Părinții voiau să fie pantofar
Povestea marelui actor Ștefan Ciubotărașu începe la țară. Părinții voiau să îl facă pantofar, dar destinul său a fost să devină unul dintre cei mai mari actori din epoca sa.

Ștefan Ciubotărașu nu era un bărbat arătos. Mic de statură, cu burtică, însă vocea sa a fost când tunătoare, când molcomă. Își mergea la suflet. L-ați văzut în ”Columna” unde a fost Ciungul, înțeleptul dacilor, în ”Războiul Domnițelor”, în ”Amintiri din copilărie”. I s-a spus actorul celor 300 de roluri pentru a jucat pe scena Teatrului Național din București în o mulțime de piese. De fiecare dată, strălucea și împresiona.

Ștefan Ciubotărașu, actorul celor 300 de roluri

Ștefan Ciubotărașu a plecat dintr-un sat din județul Vaslui. Părinții îl voiau pantofar. A ajuns la București cu un tren mărfar și a încercat să se descurce. Nu a fost atras de cismărie, dar aici a luat contact cu teatrul. ajunge să termine Conservatorul de muzică și artă dramatică. Teatrul i-a dat desăvârșirea, dar filmul l-a transformat într-o vedetă națională.

A făcut roluri uriașe în Erupția, Valurile Dunării, Pădurea spânzuraților, Neamul Șoimăreștilor, Diminețile unui băiat cuminte, Columna, Războiul domnițelor. A fost Ion Creangă în Amintiri din copilărie. Și încă în multe altele.

”Ştiţi, teatrul şi cinematografia sunt pentru mine ca două iubite. De una sunt îndrăgostit pentru că mă ţine foarte strâns, pe alta o ador fiindcă-mi dă toată libertatea. De fapt, când filmez mă străduiesc să nu fac nimic special. Îmi scutur doar scrumul pe pantaloni şi asta poate avea importanţă pe ecran, pe scenă nici nu se observă. E formidabilă arta asta de a nu spune nimic, de a tăcea, de a fi tu, ca-n viaţă”, spunea Ștefan Ciubotărașu.

Ștefan Ciubotărașu nu era un bărbat arătos. L-ați văzut în ”Columna” unde a fost Ciungul, înțeleptul dacilor

Povestea vieții lui, în ultimul film

Regizorul Șerban Creangă și scenaristul Horia Pătrașcu au imaginat povestea vieții de după pensionare a unui mecanic de locomotivă, nea Fane. Filmul mergea, chiar și în scenariul inițial, până la moartea, discretă a personajului principal.

Întreaga construcție, chiar și prenumele personajului principal, era în jurul personalității lui Ștefan Ciubotărașu, scrie evz.ro.

A murit pe 27 august 1970, așteptând mașina să îl ducă la Pitești, la filmări. Avea 60 de ani. Din montaj, din decupaje și cu ajutorul dublajului făcut de Mihai Mereuță, filmul este încheiat. Filmul are premiera chiar în anul morții lui Ciubotărașu, pe 9 septembrie 1970. Pe afiș, Mereuță nu apare, lăsând, cu discreție și modestie, locul prietenului său dispărut.

”Aşteptarea nu va fi un film trist, ci uşor melancolic, ca viaţa. Un film de priviri, de prim-planuri, de tăceri şi foarte rare izbucniri ale personajului care mi-i drag: nea Fane. Sper să-l iubim cu toţii, în final, pe ceferistul Ciubotăraşu. Oameni ca el ne dau putere. Să pun lumina şi să stau cu aparatul pe ele până le descopăr sufletul. Povestea fiecăruia pe lângă care trecem grăbiţi”, spunea regizorul Șerban Creangă.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre