Simona Ionescu / Redactor Șef

Românul din Craiova cu stea pe Walk of Fame. Hollywoodul l-a făcut legendă, România încă nu l-a descoperit

Românul din Craiova cu stea pe Walk of Fame. Hollywoodul l-a făcut legendă, România încă nu l-a descoperit
Deși numele său ar trebui să strălucească pe bulevardele culturale ale României, Jean Negulesco, născut Ioan Negulescu la Craiova în 1900, rămâne surprinzător de puțin cunoscut în țara natală.

În schimb, peste Ocean, la Hollywood, Jean Negulesco a devenit unul dintre regizorii remarcați ai „Epocii de Aur”, un inovator al cinematografiei și, unicul român care a primit o stea pe celebrul Hollywood Walk of Fame. Este mereu amintit în documentarele străine despre cinematografie.

Din sudul României spre luminile Parisului și Hollywoodului

Jean Negulesco s-a născut la 26 februarie 1900 la Craiova sub numele de Ioan Negulescu. Copilăria și tinerețea i-au fost marcate de talentul pentru artă, desenul său impresionându-l pe compozitorul George Enescu, care i-a cumpărat un portret realizat în timpul Primului Război Mondial. 

Dorind inițial să devină pictor, a plecat la Paris în 1920 pentru a studia la prestigioasa Académie Julian, unde a intrat în contact cu artiști și curente moderne și și-a câștigat existența muncind ocazional și, după propriile sale cuvinte, spălând vase sau decorând scene. 

Jean Negulesco în 1986

Această perioadă de formare artistică avea să îi modeleze ulterior stilul vizual cinematografic, caracterizat prin compoziții expresive și o atenție deosebită pentru imagine. 

De la scenograf la regizor de top

După expoziții de pictură de succes în New York, Negulesco a început să lucreze în industria filmului ca desenator și scenograf, mai întâi în studiouri, apoi ca asistent de regie. 

Steaua lui Jean Negulesco, de pe Walk of Fame

Colaborarea cu studiourile importante ale vremii l-a propulsat rapid: în 1941 a regizat primul său lungmetraj, Singapore Woman, dar recunoașterea largă a venit după 1948, odată cu drama Johnny Belinda. Filmul, despre o femeie surdo-mută victimă a unei violențe, a primit 12 nominalizări la Premiile Oscar și i-a adus lui Negulesco prima nominalizare la categoria ,,cel mai bun regizor”. 

Negulesco a devenit cunoscut pentru abilitatea sa de a lucra cu actori de top și pentru stilul vizual sofisticat, mai ales în filmele realizate în CinemaScope, un format larg inovator pe atunci. 

Jean Negulesco a mai regizat și filmul ,,Titanic” din 1953, o producție de referință a studiourilor 20th Century Fox care a oferit o perspectivă dramatică și emoționantă asupra dezastrului din 1912.

Afișul original al filmului ,,How to Marry a Millionaire”

„Cum să te măriți cu un milionar”

Cel mai mare succes comercial al său a venit în 1953 cu How to Marry a Millionaire („Cum să te măriți cu un milionar”), comedie romantică care a introdus Hollywood-ului largul format CinemaScope și i-a adus roluri principale legendelor Marilyn Monroe, Lauren Bacall și Betty Grable. 

Acest film a rămas un simbol al epocii și a construit reputația lui Negulesco ca „regizor al femeilor”, un cineast cu un talent special de a scoate în evidență frumusețea și prezența scenică a actrițelor. 

Jean Negulescu alături de Marilyn Monroe

O stea pe Walk of Fame

Jean Negulesco a lucrat pentru studiourile 20th Century Fox până la începutul anilor ’70, având în portofoliu zeci de filme de succes și colaborări cu nume mari ale cinematografiei. 

El rămâne singurul regizor român care a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame (la numărul 6212, Hollywood Boulevard), o dovadă a impactului său în industria filmului american. 

Negulesco a trăit până la 93 de ani, stârnind admirație și respect în lumea cinematografiei, dar cum scriu criticii culturali, puțin recunoscut în România, unde ar merita un loc mai proeminent în memoria și învățământul cinematografic. 

O legendă prea puțin amintită acasă

Jean Negulesco este un exemplu remarcabil de român care a influențat profund cinematografia mondială. De la pictor aspirant la regizor celebru de la Hollywood, drumul său artistic este o poveste de succes internațional, dar și o invitație de a redescoperi și celebra acest talent românesc la nivel național.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri