Cântăreţul britanic în vârstă de 82 de ani, care a suferit o primă operaţie la şold în 2017, a dezvăluit recent, prin intermediul reţelelor sociale, că se recuperează după a doua, la celălalt picior. „Papa are acum două şolduri noi! Pentru toţi cei îngrijoraţi şi care au trimis urări de bine, sunt încântat să vă transmit că recenta intervenţie chirurgicală prin care am trecut a mers foarte bine, urmez sfaturile şi fac fizioterpie, aşa că sunt bucuros să spun că voi reveni curând!”, a dezvăluit artistul.
Tom Jones este o vedetă atipică. În timp ce marile vedete se despart și se împacă pe bandă rulantă, el a rămas fidel aceleiași soții. Cea de care s-a îndrăgostit la vârsta de 16 ani, Linda Trenchard. Până la moartea ei, timp de șase decenii, Linda i-a fost soție și a ținut cu dinții și cu pumnul de căsnicia ei. Artistul a povestit abia după moartea ei că atunci când „mirosea” că bărbatul ei ar fi avut interese față de alte domnișoare, îl punea rapid la punct, cu bătaia!
Decenii la rând, Tom Jones a mâncat bătaie de la nevastă
Bătăile erau la ordinea zilei, ori de câte ori Linda Trenchard mai citea în presa mondenă despre aventurile soțului ei. „M-a bătut rău într-o seară. I-am zis că-mi părea rău, dar ea stătea cu ziarul în mână şi avea mulţi nervi… I-am arătat cu degetul spre bărbie şi ea, zbang, mi-a şi tras una. Şi a continuat să mă lovească”, mărturisea Jones jurnaliștilor de la Daily Mail.
În cartea biografică a lui Jones, „The Life”, este notorie întâmplarea petrecută în 1968, în timpul turneului pe care cântărețul l-a efectuat în Statele Unite. Soția Linda și-a ieșit din minți atunci când a remarcat limbajul corporal dintre Tom și Mary Wilson, o membră a trupei The Supremes. Femeia era sătulă de infidelităţile soțului ei, asa că, dacă bătaia nu era de ajuns, nu se lăsa până nu găsea dovezi, ca să îl confrunte.
Episodul Mary Wilson. Amanta nu știa că Tom Jones era însurat
După turneul cu pricina, Tom Jones a revenit în Marea Britanie cu amantă cu tot. Iar aceasta a scăpat la limită, când echipa lui şi-a dat seama de ce avea să se întâmple. „Au scos-o pe Mary din încăpere şi apoi au înlăturat orice urmă de-a ei”, a dezvăluit Chris Hutchins, PR-ul creatorului hitului Delilah. Dar și așa a urmat un scandal de pomină, pentru că nevasta înșelată a descoperit cina amorezilor în cuptor, fiind clar că aceasta fusese preparată de peste zi.
Tom Jones a primit un ultimatum de la soţia sa: „Ar fi bine să-ţi schimbi comportamentul că, altfel, o să te descurci destul de greu fără testicule. Te castrez şi gata!”. Culmea este că și Wilson ştia despre celelalte femei din viaţa cântăreţelui, însă mărturisea, pentru Daily Mail că îl iubea și așa.
„Avea şi alte iubite, iar eu nu eram decât una dintre ele. Dar îl iubeam. Mi-a frânt inima şi a trebuit să ne despărţim. El era însurat şi eu nu puteam să mai continui relaţia din cauza asta”, a explicat aceasta. Culmea, așa cum a dezvăluit aceasta în cartea ei de memorii, habar nu avea că Tom Jones era însurat. „Tom era un prietem bun şi un amant minunat. Doar mai târziu am descoperit că era şi însurat…”, a scris aceasta în autobiografia „Dreamgirl: My Life as a Supreme”.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook