Ultimele dorințe ale Mariei Tănase, scrise pe o foaie înainte să moară. „Pasărea măiastră” a știut că i se apropie sfârșitul

Interpretă de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă, Maria Tănase a fost și este, în continuare, o artistă reprezentativă pentru România, recunoscută totodată în întreaga lume.

Maria Tănase s-a născut la data de 25 septembrie 1913, București, România. Maria a fost o interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. A fost supranumită Pasărea măiastră, de către Nicolae Iorga, în anul 1938.

S-a stins din viață la data de 22 iunie 1963 și încă există lucruri mai puțin știute, unul dintre acestea fiind testamentul celebrei artiste.

Artista Maria Tănase s-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București (azi zona Parcul Tineretului), în Regatul României de atunci, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al florarului Ion Coandă Tănase (1877-1958), din satul Mierea-Birnici, județul Dolj (azi Mierea, com. Crușeț, jud. Gorj), de pe Valea Amaradiei. Ea a avut o soră, dar și un frate: Aurica (n. 1910) și François (zis Franz, n. 1911).

O poveste dureroasă finalizată cu testamentul

În primăvara anului 1963, Maria Tănase se află în turneu cu Taraful Gorjului, în zona Hunedoarei, când vocea a început să îi facă probleme, lucru care devenise vizibil și pentru marele public. Gura lumii spunea că ar veni la concerte beată, pentru că oameni nu își explicau nicicum starea ei. Doar că în spatele a ceea ce se vedea, era ascunsă o maredurere și respectiv, suferință.

Maria Tănase suferea în tăcere de cancer la plămâni, în ultimul stadiu. Își iubea așa de mult meseria încât a stat pe scenă până când boala a răpus-o şi a fost dusă de urgenţă la spitalul Fundeni din Bucureşti, potrivit media de specialitate.

Tocmai în acest loc, plin de oameni suferinzi și medici în halate albe, înainte de a muri, pe 22 iunie 1963, şi-a scris testamentul. Iată rândurile artistei care va rămâne veșnic în sufletele și inima noastră:

„Las toată averea mea mobilă, ce se va găsi în patrimoniu la data decesului meu, surorii mele Aurica Tănase și soțului meu Clerah Sachelarie, cu același domiciliu ca al subsemantei, pe care-i rog să ia hotărâri numai împreună privind averea rămasă. Dacă fratelui meu Ștefan Francois Tănase îi va face plăcere vreun obiect indiferent de valoarea lui, rog pe sora mea și soțul meu să i-l daruiască spre caldă și duioasă amintire.

Nepoților mei celor trei copiii ai fratelui meu și celor trei copii ai surorii mele le las toată dragostea mea de mamă. Pe băieții fratelui meu și sorei mele precum și pe soțul Stefaniei îi implor cu cuvânt de moarte să nu fumeze de aci încolo și să-l iubească pe nenea Clery cum m-au iubit pe mine și cum eu i-am iubit pe ei”.

Ritualul înmormântării: să fie sobru

„Las cu cea mai aprigă dorință a mea ca ritualul înmormântării mele să nu formeze obiectul vreunei vulgare acțiuni ci să fie sobru. După moarte, corpul nescăldat, numai șters cu alcool să fie la dispoziția medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una din cele două cămăși albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găsește la spital și care se butonează în spate. Pe cap să-mi pună pichetul de colțar alb iar în picioare ciorapi albi scurți.

Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoștință despre moartea mea cu excepția oficialităților și în orice caz înmormântarea să fie anunțată cu o zi mai târziu chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă. Să nu mi se facă parastas decât la șase săptămâni. Să-mi care apa cu cofă și să se închine cineva la cimitir în fiecare zi timp de șase săptămâni. Să nu vina la slujbă mea religioasă niciun popă afară de preotul și părintele Bejenaru Vasile din suburbia Cărămidarii de Jos, raion Niculae Bălcescu, căruia îi sărut mâinile ultima data deoarece atunci când mamei și tatălui meu le era greu, s-a oferit să-mi fie tata și mamă. Îi mulțumesc în veci pentru ținuta lui curată și pentru omenia de care a dat dovadă cum se cuvenea tot timpul vieții sale.

Dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână și în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student și o studentă cu plata cantinei sau a posibilităților de masă și să nu fie nimeni trist. Le doresc viață lungă și sănătate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar dacă unor le-am stat greu în drum și au considerat să mă cunoască după placul lor și nu după caracterul și firea mea. Îmbrățișez pe toți și doresc să le fie viață îmbelșugată, liniștită, sănătoasă și în voie bună”!

Legenda muzicii populare românești s-a stins din viață în mijlocul verii, la data de 22 iunie 1963. Era îmbrăcată în rochie albă, cu butoni la spate. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, ziua în care românii, după cum se vede și în imaginea de arhivă, şi-au jelit Pasărea Măiastră ca pe nimeni altcineva, la acea vreme.