În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Silviu Prigoană a mărturisit că este unul dintre cei mai bogaţi pensionari ai României. Afaceristul a declarat că a ieșit la pensie anticipat, în urmă cu ceva timp.
„Sunt pensionar din octombrie 2019. Am avut niște contribuții uriașe la pensii, că eu am contribuit voluntar. Am avut dreptul să mă pensionez cu 10 ani mai devreme. Și era păcat să nu ies la pensie și să nu beneficiez de acea contribuție a mea”, a spus Silviu Prigoană.
Milionarul a recunoscut că vrea o pensie şi mai mare și așteaptă majorarea pe care au anunțat-o autoritățile în urmă cu mai multă vreme.
Silviu Prigoană, demn de invidiat
Potrivit propriilor declarații, milionarul încasează 32.000 de lei net, după ce a ieșit la pensie în anul 2019. Mai sunt şi cei 5.000 de lei de la Camera Deputaților, pentru mandatul în care a fost deputat, astfel că milionarul ajunge la o sumă demnă de invidiat. Pentru mulți români, care fac parte din aceeași categorie socială, suma pe care o încasează omul de afaceri reprezintă doar un vis. Omul de afaceri spune că a contribuit personal la fondul de pensie cu sume mari.
„32.000 de lei net, plus 5.000 de lei de la Camera Deputaților. Adică am 37.000 de lei, aștept mărirea de 40% așa cum s-au lăudat guvernanții că să ajung la 47 – 48.000 de lei, cât e cursul (n.r. – euro). Să am 10.000 de euro pe lună că să dau și eu anunț la matrimoniale «Tânăr pensionar, cu pensie atractivă, aștept ofertele», i-a spus Silviu Prigoană prezentatoarei Denise Rifai în emisiunea difuzată marţi seară.
Silviu Prigoană este un om de afaceri și politician român, acționar principal al Rosal Grup și fondator al postului de televiziune Realitatea TV, fost deputat de București din partea PD-L în legislatura 2008-2012.
Silviu Prigoană a fost în ultimii 10 ani unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri, dar și politician, din cauza scandalurilor cu fosta sa soție, Adriana Bahmuțeanu, cu care are doi băieți.
Omul de afaceri Silviu Prigoană este căsătorit acum cu Mihaela Botezatu, cu care își împarte viața din anul 2016.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook