S-a anulat nunta anului. Se pare că Gabi Bădălău și Bianca Drăgușanu și-au spus adio, iar afaceristul a confirmat vestea, în direct, la Antena Stars, miercuri după-amiaza. Și mai mult decât atât. Fiul milionarului susține că, în realitate, nu a fost vorba niciodată de o nuntă cu focoasa blondină care, vremelnic a fost și soția lui Alex Bodi.
Nu cu mult timp în urmă, Bianca Drăgușanu își declara oficial iubirea față de Gabi Bădălău. Ba chiar spunea că își mai dorește un copil. Asta în contextul în care ea are o fetiță, cu fostul soț, Victor Slav. Iar Bădălău e și el tată, având doi copii cu Claudia Pătrășcanu.
S-a anulat nunta anului
Gabi Bădălău a anunțat la televizor despărțirea de Bianca Drăgușanu spunând că nu mai are niciun fel de sentimente față de blondină. Și că, mai mult, s-au separat de comun acord. Semn că nici sentimentele divei nu ar fi altele.
„Într-adevăr, am avut o relație cu Bianca. Toată lumea știe, nu este nimic de ascuns. Nu mai avem, nu ne mai leagă nimic din punct de vedere sentimental. Nu ne mai leagă nicio relație. Am căzut de comun acord să întrerupem această relație. Bianca merită ceva mult mai bun decât mine, pentru că este o femeie frumoasă, ambițioasă și pe picioarele ei. Îmi doresc să ies elegant din această relație.
Îi doresc tot binele ei și familiei ei. Referitor la nuntă, nu s-a pus niciodată problema. Nu ne-am făcut planuri niciodată de nuntă. Au fost 100% invenții și minciuni și răutăți. Niciodată! Nu există! Eu și Bianca nu am vorbit niciodată aceste detalii”, a declarat Gabi Bădălău, în direct la Antena Stars.
Despărțirea de Bianca, „cea mai bună decizie”
În continuare, Gabi Bădălău a vorbit despre ceea ce are de gând să facă în viitor. „Sunt un bărbat singur, fără nicio obligație, cu gândul doar la copiii mei și la afaceri. Atât. Am avut o relație frumoasă. Vreau să rămân doar cu amintirile bune din această relație. Despre Bianca am o părere foarte bună și îi doresc binele și cam atât. Nu cred că această mediatizare care s-a făcut este benefică cuiva. Nu am avut nicio discuție cu familia mea despre Bianca Drăgușanu.
Nu comentez declarațiile Biancăi. Eu îmi asum ce spun. Sper că este ultima oară când vorbesc despre acest subiect. Sper că am fost destul de clar și înțelept și îmi doresc ca toată lumea să fie bine. Am considerat de comun acord că această relație nu duce nicăieri și Bianca merită ceva mai bun decât mine. Suntem diferiți ca oameni, ne dorim lucruri diferite. Am decis de comun acord”, a mai spus afaceristul.
În încheiere, Gabi Bădălău a ținut să lămurească faptul că el consideră că despărțirea de Bianca Drăgușanu este cea mai bună decizie în acest moment.
Sursa foto: Instagram
Iulia Sălăgean, acuzații grave la adresa Biancăi Drăgușanu. „Își cumpără urmăritorii”
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook