Simona Ionescu / Redactor Șef

S-a reunit un cuplu celebru. Vedetele s-au despărțit în noiembrie, dar ies din nou împreună

S-a reunit un cuplu celebru. Vedetele s-au despărțit în noiembrie, dar ies din nou împreună
Sunt oarece proverbe cu  ciorba reîncălzită, nu le amintim acum, însă povestea acestor vedete e de acolo. Camila Cabello și Shawn Mendes au fost surprinși plimbându-și câinele împreună în Miami, după ce s-au despărțit în noiembrie.

Cântăreța de 24 de ani de origine cubaneză și interpretul canadian în vârstă de 23 de ani Shawn și-au dus puiul de Golden Retriever, Tarzan, la plimbare într-un parc. Camila a purtat o rochie scurtă de culoarea bronzului , în timp ce Shawn s-a îmbrăcat casual într-un tricou alb și blugi albaștri.

Despărțire anunțată pe Instagram

Shawn și Camila și-au anunțat despărțirea în noiembrie printr-o declarație comună pe Instagram. Părea că totul s-a terminat între ei. „Hei, am decis să punem capăt relației noastre romantice, dar dragostea noastră, ca indivizi, este mai puternică ca niciodată. Am început relația ca cei mai buni prieteni și vom continua să fim cei mai buni prieteni.  Apreciem foarte de mult sprijinul dumneavoastră oferit încă de la început”, au transmis artiștii. Camila și Shawn se întâlneau din iulie 2019.

Cei doi apăreau și în clipul piesei care, practic, a propulsat-o pe cântăreață, „Senorita”. Cu numai două săptămâni mai devreme, după ce sărbătoriseră împreună Halloween-ul, Camila Cabello și Shawn Mendes ofereau momente rare fotografilor, pe o plajă din Miami, Florida. Cei doi au fost surprinși în ipostaze tandre, în timp ce se sărutau la malul mării, scrie Daily Mail.

Dragoste mai mare decât și-au închipuit

După seperarea care a șocat zecile de milioane de fani pe care îi au fiecare, Shawn a vorbit despre noua sa melodie „It’ll Be Okay” într-un videoclip de aproape două minute.

Camila, în schimb, a postat tot pe Instagram un mesaj prin care le-a spus celor aproximativ 60 de milioane de urmăritori ai săi, că va fi offline pentru o perioadă.  Camila și-a descris pauza drept o „detoxifiere social media”. Artista povestea, cât încă erau împreună, cum Shawn îi este cel mai mare ajutor în lupta cu anxietatea și cu gestionarea celebrității și cum relația lor se bazează pe onestitate și transparență totală.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre