Simona Ionescu / Redactor Șef

Aceste băuturi alcoolice vă sunt interzise după vârsta de 65 de ani. Doctorii explică de ce!

Aceste băuturi alcoolice vă sunt interzise după vârsta de 65 de ani. Doctorii explică de ce!
Sănătatea trebuie să fie preocuparea principală, indiferent de vârstă. Dar după ce s-a trecut de un anume prag, anumite lucruri devin interzise, pentru că organismul nu le mai poate face.

Medicii recomandă ca aceste băuturi, cinci la număr, să fie evitate complet de persoanele trecute de 65 de ani. Dacă nu sunteți în această categorie de vârstă, dar aveți în jur părinți și bunici, spuneți-le și lor, ca să fie sănătoși.

Sensibilitatea la alcool crește semnificativ odată cu vârsta, avertizează specialiștii de la National Institute on Alcohol Abuse and Alcoholism (NIAAA). De altfel, nu e o noutate. Orice persoană la 40 de ani știe că se recuperează mai greu după o noapte de consum, comparativ cu 10- 20 de ani în urmă.  Pentru a ne menține sănătatea, e bine să știm ce să evităm, arată US National Institutes of Health.

Băuturile tari

Indiferent că e vorba de băuturile consuma simple sau în amestecuri care înseamană peste o treime de alcool, trebuie evitate. Ele aparent vă vor face să vă simțiți în formă, însă, rețineți că după 65 de ani apar mari probleme de mobilitate, accentuate de consumul de alcool. În plus, combinația de alcool cu medicamente este periculoasă. Poate provoca hemoragii interne și probleme la nivelul ficatului.

Coniacul

Indiferent că îi spuneți coniac sau brandy, acesta trebuie scos din meniu după vârsta de 65 de ani. Conform medicilor, este cel mai mare generator de mahmureală, pentru că are în compoziția sa anumite chimicale care îi dau caracterul distinct. Produsele prin fermentație sunt cel mai dificil a fi descompuse în ficat, așa că  vin la pachet cu dureri de cap direct proporționale cu cantitatea băută.

Berea neagră

Berea blondă conține în general mai puțin alcool decât cea neagră. Pentru cei care nu agreează deloc berea blondă, o alternativă e să bea, totuși, bere neagră, însă alăturată cu foarte multă apă. Oricare băutură alcoolică provoacă deshidratare, așa că price persoană, atunci când consumă alcool, ar trebui să aibă grijă să bea multă apă. Regula este vitală după ce ați înaintat în vârstă. Regula ar fi simplă, în cazul berii negre: la 500 ml de bere, consumați tot atâta apă.

Vinul alb

Va trebui să evitați vinurile care conțin mulți sulfiți. Aceștiai dau culoare, limpezime și mai multă viață pe raft. Vinurile albe conțin mai mulți sulfiți decât cele roșii, așa că, după o anumită vârstă, ultimele ar trebui preferate. Mai ales pentru că ele conțin și resveratrol, un antioxidant foarte folositor organismului.

Băuturile dulci

Acestea trebuie evitate complet, deoarece ele maschează, prin gust, volumul de alcool conținut, și vă pot face să beți mai mult. Băuturile alcoolice îndulcite și romul tare sunt cele  mai periculoase pentru diabetici. Alcoolul este deja bogat în carbohidrați, pe care organismul îi transformă în glucoză. Așa că, un diabetic care bea rom, de exemplu, poate depăși fără să își dea seama, nivelul recomandat de glucoză în sânge.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre