Simona Ionescu / Redactor Șef
Neurologii au examinat creierul a peste 25.000 de persoane și pot spune cât de diferit este creierul persoanelor care își asumă riscuri. Ei au descoperit că cei mai predispuși să riște au diferențe majore în creier față de ceilalți. Diferențele apar în regiuni legate de fericire, stocarea memoriei și autocontrol.
Anumite caracteristici în creier legate de asumarea riscurilor au fost identificată de oamenii de știință. Aceștia spun că ar putea explica de ce unele persoane sunt mai predispuse să riște și altele nu. O echipă de neurologi de la Universitatea din Zurich a descoperit distincții funcționale și anatomice majore în rândul celor care sunt predispuși să fumeze, să consume alcool sau droguri, să gonească nebunește cu mașinile sau să aibă mulți parteneri sexuali, în comparație cu persoanele prudente.
Pentru studiu, echipa elvețiană a examinat 25.000 de persoane. S-a găsit o relație directă între diferențele de anatomie a creierului și tendința persoanelor de a-și asuma riscuri. E vorba de caracteristici distincte în regiunile creierului responsabile de controlul hormonilor fericirii, precum dopamina, stocarea memoriei și gestionarea autocontrolului.
Cercetătorii spun că înțelegerea a ceea ce îi determină pe oameni să se angajeze în comportamente riscante este importantă. Mai precis, are consecințe economice și de sănătate.
Aproximativ 50% dintre britanici se descriu pe ei înșiși ca fiind persoane care își asumă riscuri. Aceștia încearcă să își asume riscuri mici pentru a-și crește nivelul de adrenalină, arată sondajele. Experții susțin că riscurile pot avea consecințe economice și de sănătate enorme. Au estimat costuri de 600 de miliarde de dolari pe an, numai în SUA.
Ca parte a acestui nou studiu, echipa elvețiană a găsit caracteristici distincte legate de asumarea riscului în „hormonul fericirii” care controlează hipotalamusul, hipocampul care stochează memoria și în cortexul prefrontal dorso-lateral responsabil de autocontrol, notează Daily Mail.
Cercetătorii au descoperit că nu există o singură „regiune de risc” a creierului. Mai degrabă sunt implicate mai multe regiuni atunci când cineva este mai predispus să facă acțiuni riscante. Alte caracteristici au fost găsite în amigdală și în striatul ventral – activat atunci când procesează recompense.
Amigdala controlează reacția emoțională la pericol. În mod surprinzător, oamenii de știință au găsit diferențe măsurabile și în cerebel. Acesta joacă un rol important în procesele decizionale. În fiecare dintre acele zone care prezintă modificări în rândul persoanelor care asumă riscuri, comparativ cu riscurile adverse, echipa a găsit mai puțină materie cenușie.
Dr. Goekhan Aydogan, de la Universitatea din Zurich, a declarat: „Am găsit diferențe atât funcționale, cât și anatomice. Se pare că cerebelul joacă la urma urmei un rol important în procesele decizionale. De exemplu, în comportamentul de asumare a riscurilor.
În creierul unor indivizi mai toleranți la risc am găsit mai puțină materie cenușie în aceste zone. Cu toate acestea, modul în care această substanță afectează comportamentul trebuie totuși studiat în continuare. S-au găsit caracteristici distincte în regiunile creierului responsabile de controlul hormonilor fericirii precum dopamina, de stocarea memoriei și gestionarea autocontrolului”.
View this post on Instagram
Multe echipe de cercetare au investigat legătura dintre tendința oamenilor de a-și asuma riscuri și modul în care se corelează cu diferite regiuni ale creierului. Însă studiile anterioare au investigat doar sute de participanți. Astfel că puterea de a trage concluzii ferme a fost redusă. Totuși, și aceste studii au legat toleranța mai mare la risc de volumul general mai mic de substanță cenușie din creier și în special în anumite zone ale creierului.
Noul studiu, care include lucrări de la Universitatea din Pennsylvania, beneficiază de un set de date robust, Marea Britanie Biobank, care are date biomedicale de la 500.000 de participanți voluntari cu vârste cuprinse între 40 și 69 de ani.
Pentru a obține o imagine de ansamblu asupra comportamentului riscant, s-au analizat patru comportamente auto-raportate: fumatul, băutul, promiscuitatea sexuală și conducerea mașinilor peste limita de viteză. Pentru a analiza legăturile dintre gene, creier și toleranță la risc, cercetătorii au folosit date de 12.675 de persoane din strămoșii europeni de la Biobank și le-au comparat cu alte 12.000 pentru a verifica rezultatele.
View this post on Instagram
„Descoperim că nu avem o singură regiune cerebrală pentru „zona de risc ”, a spus co-autorul studiului, Gideon Nave, de la Universitatea din Pennsylvania. Există o mulțime de regiuni ale creierului implicate. Iar dimensiunile efectelor pe care le-am găsit nu sunt atât de mari, dar nici atât de mici”.
Oamenii de știință au avertizat că trebuie făcute mai multe cercetări cu privire la modul în care mediul unei persoane afectează dispoziția genetică a riscului. Dr. Aydogan a adăugat: „Cum anume interacțiunea dintre mediu și gene determină asumarea riscurilor necesită cercetări suplimentare”. Constatările au fost publicate în jurnal Nature Human Behaviour.
Sursa foto: Adrian Pîclișan, Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
