Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce faceți dacă aveți simptome de Covid și locuiți în București

Ce faceți dacă aveți simptome de Covid și locuiți în București
Persoanele care prezintă simptomatologie specifică infecției cu virusul SARS-CoV-2, conform Metodologie INSP din data de 20.01.2022, cu indicație de testare RT-PCR, vor solicita testarea către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

Ministerului Sănătății a transmis un comunicat privind procedura de testare la domiciliu și în centrele special organizate pentru persoanele suspecte de infectarea cu SARS-COV-2, pentru cei care locuiesc în București sau, fiind în trecere, încep să acuze simptome.

Persoanele care prezintă simptomatologie specifică infecției cu virusul SARS-CoV-2, conform Metodologie INSP din data de 20.01.2022, (http://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-pentru-personalul-medico-sanitar/2951-metodologia-de-supraveghere-a-covid-19-actualizare-20-01-2022), cu indicație de testare RT-PCR, vor solicita testarea către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București prin numărul de Call Centre 021-9462 sau prin platforma online de la adresa https://dspb.ro/formular-programare-test-covid-19/.

Testare RT-PCR la domiciliu sau în centrele de recoltare

Persoane nedeplasabile, sau care nu au posibilitatea de a se deplasa către un centru de testare, vor mentiona acest lucru în formularul online sau operatorului Call Centre pentru a fi introdusi in lista de asteptare a SABIF pentru testare la domiciliu.

Pentru persoanele care se pot deplasa catre un centru de recoltare, fara a utiliza mijloacele de transport in comun, DSP va informa solicitantul cu privire la posibilitatea testării într-un punct de recoltare organizat într-o unitate sanitară. Le vor fi prezentate cele din imediata vecinătate dar și posibilitatea de accesa harta acestor puncte de recoltare, publicată pe site-ul MS și DSP București. De asemenea, DSP va emite prin email si/sau sms care conține numărul de înregistrare al cererii, numele, prenumele solicitantului și CNP-ul parțial anonimizat, pe care pacientul îl va prezenta la centrul de testare.

În ce caz veți rata recoltarea probelor

Persoanele care se vor prezenta în punctele de recoltare, vor prezenta dovada înregistrării de testare la DSP București. Persoana va prezenta email-ul /sms-ul primit de la DSP București. Fără această dovadă, recoltarea probelor pentru  RT-PCR, NU SE VA EFECTUA!

Personalul din punctul de recoltare are obligația să valideze datele pașaportare cu numărul de înregistrare al cererii de testare, primit prin email /sms, de la DSP București. În cazul în care, datele nu corespund, recoltarea nu se va efectua.

După recoltare, persoana testată va aștepta la domiciliu rezultatul testului RT-PCR, pe care îl va primi prin email / sms din aplicația CORONAFORMS.

 În cazul în care, rezultatul testului este POZITIV, contactați medicul de familie și urmați indicațiile acestuia!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre