Pentru a vă crea singuri un deodorant natural nu aveți nevoie de cine știe ce experiență, ci doar de produse proaspete și puțină creativitate. Este ușor de făcut, extrem de ieftin și vă satisface din toate punctele de vedere.
Deodorant calmant cu bicarbonat de sodiu și lavandă
Acest deodorant folosește o varietate de ingrediente naturale care sunt hidratante pentru piele și au proprietăți antimicrobiene și antiinflamatorii. Bicarbonatul de sodiu utilizat are capacitatea sa de a absorbi mirosul și a vă face să vă simțiți mereu proaspeți.
Ingredientele de care aveți nevoie pentru un deodorant handmade ca la carte sunt urmpătoare: 1/4 cană cu unt de shea, 2 linguri cu ulei de nucă de cocos, 3 linguri cu granule de ceară de albine, 3 linguri cu bicarbonat de sodiu, 2 linguri cu amidon din făină, 20 picături de ulei esențial de lavandă, 10 picături de ulei esențial de arbore de ceai.
Mod de preparare
Puneți ¼ apă într-o oală mare. Aduceți apa la punctul de fierbere apoi adăugați untul de shea și uleiul de cocos, amestecând din când în când. Odată ce untul de shea și uleiul de cocos s-au topit, adăugați ceara de albine și amestecați frecvent până când toate ingredientele sunt lichide.
Se ia vasul de pe foc și se adaugă rapid bicarbonatul de sodiu și amidonul, amestecând totul. Adăugați și uleiurile esențiale și amestecați din nou, Turnați totul într-un borcan și lăsați la răcit. Deodorantul se va solidifica pe măsură ce se răcește. Pentru aplicare, scoateți o cantitate mică de deodorant din borcan, masați între degete și aplicați-o la subsuori, după cum este necesar. Veți avea parte de un deodorant natural 100%, pe care îl puteți folosi ori de câte ori veți dori, pentru că nu are efecte secundare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook