Îmbrățișările și alte forme de atingere fizică pot ajuta la sănătatea fizică și mentală, ameliorând depresia, anxietatea și durerea a persoanelor de toate vârstele, potrivit unei noi analize a 212 studii anterioare.
Din echipa de cercetare care a făcut aceste studii au făcut parte specialiști de la Universitatea Ruhr Bochum din Germania și de la Institutul de Neuroștiințe din Olanda. Cum poate fi atingerea benefică pentru ca oamenii să se vindece?
Efectul pozitiv a fost observat și la copii și la adulți
„Eram conștienți de importanța atingerii ca intervenție în domeniul sănătății, dar, în ciuda numeroaselor studii, a rămas neclar cum să o folosim în mod optim, ce efecte se pot aștepta în mod specific și care sunt factorii de influență”, spune neuroștiutorul Julian Packheiser de la Universitatea Ruhr Bochum.
Această nouă cercetare, care a acoperit 12.966 de participanți din toate studiile, a adus o oarecare claritate. S-a demonstrat că atingerea ajută la reducerea sentimentelor de durere, depresie și anxietate, iar efectul pozitiv a fost observat atât la copii, cât și la adulți.
Cel mai bine funcționează atingerile pe cap sau pe față
În timp ce tipul de atingere (de la îmbrățișări la masaje) nu pare să conteze prea mult, atingerea pe cap sau pe față pare să funcționeze cel mai bine. Atingerile mai scurte și mai frecvente obțin mai multe reacții pozitive, sugerează studiul. Interesant este că atingerile din partea obiectelor, respectiv pături perne de corp sau chiar roboți, pot ajuta în ceea ce privește sănătatea fizică, dar nu sunt atât de bune pentru sănătatea mentală. Atingerile de la oameni și animale tind să fie benefice atât din punct de vedere fizic, cât și mental.
Copiii se vindecă dacă sunt atinși de părinți
Nou-născuții beneficiază și ei de atingere, dar influența pozitivă este semnificativ mai mare atunci când atingerea vine de la un părinte, conform cercetării. Pe măsură ce îmbătrânim, faptul că atingerea vine sau nu de la cineva pe care îl cunoaștem bine devine mai puțin important.
„Studiul arată în mod clar că atingerea poate fi într-adevăr optimizată, dar cei mai importanți factori nu sunt neapărat cei pe care îi bănuim”, susține cercetătorul în neuroștiințe Christian Keysers de la Institutul de Neuroștiințe din Olanda. Cercetătorii subliniază, de asemenea, că atingerea trebuie să fie consensuală pentru a fi benefică.
Îmbrățișați-vă familia și prietenii
Cu toate acestea, datele arată că, pentru mulți dintre noi, petrecerea mai mult timp în contact fizic cu alte persoane poate consolida multe aspecte ale sănătății noastre. Poate că nu este o surpriză, având în vedere că atingerea este primul simț care se dezvoltă. „Dacă simțiți nevoia să vă îmbrățișați familia sau prietenii, nu vă rețineți, atâta timp cât cealaltă persoană își dă acordul”, spune Packheiser.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook