Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum să te îmbraci corect toamna ca să nu răceşti

Cum să te îmbraci corect toamna ca să nu răceşti
Adaptarea vestimentaţiei la vremea de afară este cel mai simplu mod prin care poţi face faţă mai uşor schimbărilor de temperatură. Este bine să vă îmbrați corespunzător, pentru ca organismul să fie protejat de frig şi umezeală.

Temperaturile au început să coboare, au apărut ploile și mai avem și pandemia pe cap.  Este bine să ştiți că frigul toamnei nu este principalul vinovat pentru apariţia răcelii, ci umezeala din aer. Desigur, frigul are şi el o parte din vină, întrucât favorizează rezistenţa virusurilor, spune specialiștii.

Cum să te îmbraci corect toamna ca să nu răceşti

Ar fi bine să încercați să evitați să vă pricopsiți cu o răceală, tocmai acum, când ne așteaptă gripa de sezon și suntem în pandemie de COVID-19. În principal, ar fi bine să investiți bani în haine de calitate și să vă protejați gâtul, capul și pioarele de frig și umezeală.

Să aveți un palton de calitate

Temperaturile scăzute din timpul toamnei sunt un motiv numai bun pentru a te determina să investeşti într-un palton, confecţionat din materiale de calitate. Haina ar trebui să împiedice pierderea căldurii corpului, aşa că asigură-te că este bine căptuşită.

Haine potrivite pentru interior şi exterior

Pe vreme rece, avem tendinţa să îmbrăcăm haine groase, dar nu este cea mai bună soluţie. Afară vă prinde bine, dar în interior vă va face să transpirați . Un truc simplu și util este să pui pe tine un tricou sau o bluză mai subțire şi un pulover mai gros, pe care îl poţi da jos atunci când simţi că îţi este prea cald.

Protejaţi gâtul cu un şal sau o eşarfă

Gâtul dezgolit şi încheieturile mâinii sunt locurile perfecte prin care se pierde căldura corpului şi pe unde frigul are acces liber la piele. Toamna, este bine să vî protejați de răceală cu o eşarfă sau un şal. În plus, eşarfa poate fi folosită şi pentru acoperirea nasului atunci când cineva din preajma ta strănută sau tuşeşte.

Purtați încălţăminte impermeabilă

În timpul toamnei, vremea poate fi capricioasă, iar ploile sau chiar lapoviţa devin fenomene obişnuite. În aceste condiţii, pentru a vă feri de răceală aveți nevoie de ghete sau de cizme impermeabile, care să împiedice umezeala să ajungă la piele.

Dresuri pe sub pantaloni

Jeanşii nu sunt deloc călduroşi, ba chiar determină pierderea căldurii corporale. Cel mai bine ar fi să purtați un dres pe dedesubt, pentru a avea un plus de confort.

Accesorii pentru vremea rece

Dacă vremea de toamnă nu este deloc prietenoasă, ar fi bine să aveții la îndemână o bentiță cu protecţie pentru urechi, mănuși şi fes. Este de folos și o umbrelă plabilă care să intre în geantă.


Marele fotbalist descoperit de Boloni pune ghetele în cui. Dar rămâne lângă focoasa lui iubită

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre