Simona Ionescu / Redactor Șef

De ce apare astenia de toamnă și ce simptome are

De ce apare astenia de toamnă și ce simptome are
Tristețea din timpul lunilor de toamnă poate fi mai mult decât o simplă stare de spirit trecătoare, în anumite situații semnalează prezența bolii numite astenie. Pe măsură ce zilele devin tot mai scurte, sistemul imunitar își pierde din rezistență, care afectează și psihicul. De ce apare astenia de toamnă și ce simptome are.

În spatele insomniei, depresiei, lipsei de concentrare, fluctuațiilor de apetit resimțite toamna se ascunde, de fapt, astenia.

De ce apare astenia de toamnă și ce simptome are

Astenia poate apărea la orice vârstă şi poate afecta atât persoanele adulte, cât şi copiii. De vină par să fie zilele din ce în ce mai scurte şi soarele din ce în ce mai zgârcit la vedere. Astfel apar stările de tristeţe, apatie, mai ales în cazul persoanelor care adoră soarele.

Astenia de toamnă. Ce simptome are

Schimbările bruşte de dispoziţie, depresia, sentimentul de vină, senzaţia că tot ceea ce faci nu este bine sunt semne care ar trebui să te pună pe gânduri. Tulburările de somn, oboseala accentuată şi somnolenţa din timpul zilei sunt şi acestea indicii ale asteniei de toamnă. Pofta de mâncare excesivă şi dorinţa de izolare sunt indicii care ar trebui să te trimită la doctor.

Simptomele asociate asteniei de toamna sunt:

  • depresie: apatie, subapreciere, sentiment de vină, nefericire;
  • anxietate: neputință de a face față stresului;
  • schimbări ale stării de spirit: treceri bruște de la o stare de spirit, la alta;
  • tulburări de somn: dorința de a dormi foarte mult și dificultatea de a sta treaz pe parcursul zilei;
  • letargie: senzația de oboseală și neputință de a face față activităților zilnice;
  • supraalimentarea: poftă excesivă de mâncare și în special dulciuri sau junk food;
  • probleme de ordin social: iritabilitate și dorința de a evita socializarea;
  • probleme sexuale: scăderea libidoului.

Astenia de toamnă. Ce cauze are

Deşi nu se ştie cu exactitate care sunt cauzele apariţiei ei, doctorii înclină spre teoria conform căreia corpul suferă din cauza lipsei de lumină naturală. Şi vârsta are un cuvânt de spus, cele mai afectate de această afecţiune sunt persoanele mature. Și somnul este extrem de important, deoarece, în timpul nopţii, creierul produce melatonină, un hormon care reglează temperatura corpului, te ajută să ai un somn odihnitor şi stimulează producerea altor hormoni. În cazul persoanelor care suferă de astenie de toamnă, cantitatea de melatonină eliberată este prea mare, ceea ce duce la apariţia senzaţiei de somnolenţă şi apatie.

Astenia de toamnă. Cum poate fi evitată

Ideal ar fi ca persoanele care suferă de astenie de toamnă să petreacă timp în aer liber, chiar dacă afară este înnorat. Meniul zilnic trebuie compus din cât mai multe alimente proaspete, și evitarea celor de tip fast food sau a dulciurilor. Plimbările lungi şi ieşirile în oraş cu prietenii sunt alte metode prin care astenia poate fi ţinută la distanţă.

Obișnuiți-vă cu asta! Imagine rară cu Smiley și Gina

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre