Simona Ionescu / Redactor Șef

Jucăria urâtă Huggy Wuggy, retrasă de ANPC de pe piață. Și alte obiecte periculoase pentru copii au fost scoase de la vânzare

Jucăria urâtă Huggy Wuggy, retrasă de ANPC de pe piață. Și alte obiecte periculoase pentru copii au fost scoase de la vânzare
Felicitări, ANPC! Un comunicat al Protecției Consumatorului, emis miercuri dimineață, atestă că mai multe jucării care pot fi extrem de periculoase pentru copii au fost restrase de la vânzare. Printre acestea, și urâta jucărie cu dinți Huggy Wuggy.

Acțiunea inspectorilor ANPC a avut loc înaintea Sărbătorilor de iarnă, iar în urma controalelor s-au emis amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei.

În perioada 14–25.11.2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de acțiuni de verificare, la nivelul întregii țări, ca parte a tematicii naționale de control referitoare la modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv  analiza site-urilor de prezentare și publicitate.

 

          Campania a urmărit, în egală măsură, depistarea de jucării periculoase (care nu respectă cerinţele esențiale de siguranţă) şi transmiterea de noi notificări în cadrul sistemului de alertă RAPEX, dar și monitorizarea pieței din România în ceea ce privește posibila comercializare a jucariilor notificate deja prin sistemul RAPEX.

 

         ” În unele dintre situații, joaca a devenit un parcurs cu pericole, în condițiile în care acestea nu ar trebui să existe.

Mă gândesc, ironic, că cel care a adus jucăriile neconforme pe teritoriul României poate fi doar Moș Crăciun, altfel este greu de imaginat că au reușit operatorii economici să le treacă peste controlul obligatoriu din zonele de vamă sau de frontieră.

Lipsa marcajului CE este o abatere flagrantă care trebuie să fie în mod obligatoriu în atenția tuturor autorităților ce pot stopa fenomenul.

Atât timp cât aceste produse sunt destinate exclusiv utilizării de către cei mici, mă gândesc că fiecare lucrător în cadrul autorităților, care se confruntă cu astfel de importuri, ar trebui să aibă o dublă responsabilitate atât ca părinte, cât și ca funcționar public.

Am convingerea că, la un moment dat, lupta de culise va înceta în favoarea protejării intereselor consumatorilor.

Autoritatea noastră abia așteaptă să fie din nou desemnată pentru a putea desfășura acțiuni de control la punctele de intrare în țară a acestor produse” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Huggy Wuggy nu respectă standardele europene de siguranță

Printre jucăriile retrase se află și celebra păpușă Huggy Wuggy, aceasta făcând obiectul unui subiect de discuție controversat – psihologii avertizând că această jucărie influențează negativ starea emoțională a micuților, prin aspect, dar și prin povestea din spatele acestei creații. (Citiți mai multe AICI: Huggy Wuggy, jucăria înfiorătoare care îți sugrumă copilul. Atenție, părinți!)

Păpușa a fost retrasă din magazinele controlate de ANPC deoarece nu se ridica la înălțimea standardelor de siguranță.

În ceea ce privește vânzarea directă, au fost controlați 412 operatori economici, iar din punctul de vedere al  cantitîții de mărfuri verificate, aceasta s-a ridicat la peste 58.000 de produse, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, 71 % dintre acestea înregistrând abateri.

         Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat diverse tipuri de sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

343 amenzi contravenționale, în valoare totală de circa 2 milioane lei

148 avertismente

oprirea temporară de la comercializare a circa 8.000 de jucării, în valoare de peste 150.000 lei, până la remedierea deficientelor constatate

oprirea definitivă de la comercializare a peste 22.000 de jucării neconforme, în valoare de circa 700.000 lei.

 

Abaterile constatate au fost:

  • lipsa menționării, pe eticheta produsului, a numelui si adresei producătorilor și/ sau a importatorilor
  • lipsa numărului unic de identificare a jucăriei, respectiv a lotului, a numărului de serie al modelului sau altui element de identificare, care trebuie să coincidă cu cel din declaraţia de conformitate
  • lipsa marcajului de conformitate CE, care trebuie să fie aplicat în mod vizibil, lizibil şi de neşters fie pe jucărie, pe o etichetă ataşată sau aplicată, fie pe ambalaj
  • lipsa avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţii de utilizare pentru anumite categorii de jucării și în funcție de vârsta utilizatorului, de pe etichetele acestora
  • lipsa mențiunilor referitoare la substațele chimice pe care le poate conține jucăria, pe eticheta de produs
  • lipsa traducerii, în limba română, a elementelor de identificare, a avertismentelor specifice sau a instrucțiunilor de utilizare
  • comercializarea unor jucării considerate periculoase, al căror material de umplere poate fi cu ușurință extras și înghițit de copii sau care au elemente de mici dimensiuni, substanțe chimice ori elemente atașate de tip ”păr artificial”, blană sau pluș, foarte ușor detașabile, care de asemenea, puteau fi lesne ingerate sau inhalate
  • comercializarea unor jucării notificate deja pe sistemul de alerte al Uniunii Europene, pentru produse nealimentare – RAPEX
  • comercializarea unor jucării second hand fără documente care să ateste efectuarea operațiunilor de curățare, dezinfecție, dezinsecție
  • comercializarea unor produse cu substanță chimică aflată în afara datei limită de utilizare
  • lipsa menționării datei producției și a celei limită de utilizare în cazul unor produse care conțin cosmetice sau substanțe chimice
  • nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa afișării procentelor de reducere, a prețului final, a perioadei în care se desfășoară promoția, a faptului că oferta se referă la stocul disponibil de bunuri, afișarea ofertei „2 la preț de 1”, fără a putea fi probată
  • neafișarea prețului de vânzare a produsului.

          În cazul vânzării online, au fost controlați 9 operatori economici, la 6 dintre acestea înregistrând abateri.

Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat diverse tipuri de sancțiuni, după cum urmează:

1 amendă contravențională, în valoare totală de circa 2.000 lei

5 avertismente

3 măsuri de remediere a abaterior de informare de pe site-urile verificate.

Neregulile constatate au fost:

  • menționarea pe site a unor legi care au fost abrogate între timp
  • lipsa menționării, în mod clar şi precis,pe site, a termenului de rambursare a sumelor în cazul retragerii din contract, respectiv faptul că cele 14 zile decurg de la data la care consumatorul informează vânzătorul de decizia de retragerea din contract
  • lipsa menționării informației privind avertismentul de vârstă, astfel încât consumatorii să fie informați în mod complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor oferite și să facă o alegere rațională
  • lipsa oricăror informații referitoare la produs
  • lipsa traducerii în limba română a informațiilor referitoare la produs, de pe site.

 

 JUCĂRIILE DE CARE TREBUIE SĂ VĂ FERIȚI COPIII, CONFORM ANPC:

 

Foto: ANPC

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre