Soarele are o multitudine de beneficii pentru sănătate, specialiștii afirmând că femeile care femeile care fac plajă trăiesc mai mult decât cele care evită razele acestuia. Dar prea mult soare este periculos pentru cei care petrec perioade lungi fără cremă de protecție.
Îmbunătățește sănătatea cardiovasculară
Potrivit unui studiu care a urmărit aproape 30.000 de femei suedeze timp de 20 de ani, femeile care au stat la soare au trăit mai mult cu doi ani în medie decât cele care l-au evitat. Și asta pentru că s-au îmbolnăvit mai puțin de boli cardiovasculare, ca urmare a aportului de vitamina D pe care o primesc prin petrecerea timpului la soare.
Petrecerea dimineților la soare ar putea, de asemenea, să vă ajute să nu vă îngrășați
Potrivit unui studiu recent, adulții care primesc lumina soarelui la primele ore ale zilei sunt susceptibili de a avea un indice de masă corporală mai mic. Și tot soarele este cel care îi ajută pe oameni să lupte împotriva depresiei de iarnă. Psihiatrii recomandă ca în timpul rece să se stea mai mult timp în aer liber, primind lumină naturală, iar în cazuri extreme, se poate prescrie și fototerapie, care constă în expunerea la lumină puternică ce imită soarele.
Soarele menține oasele sănătoase
Atunci când stați la soare organismul primește vitamina D, așa numita „vitamina soarelui” ce ajută organismul să absoarbă calciul, care este esențial pentru sănătatea oaselor. Vitamina D se găsește și în peștii grași, cum ar fi somonul, și în produsele lactate îmbogățite. Există și cercetări care sugerează că „vitamina soarelui” ar putea proteja împotriva cancerului de sân, de prostată și a altor tipuri de cancer.
Până la un miliard de oameni din întreaga lume ar putea avea deficit de vitamina D
Potrivit lui Michael Holick, profesor și expert în vitamina D la Facultatea de Medicină a Universității din Boston, până la o șesime din genomul uman este reglementată direct sau indirect de vitamina soarelui. Conform Școlii de Sănătate Publică de la Harvard, până la un miliard de oameni din întreaga lume ar putea avea deficit de vitamina D, în special cei care trăiesc la nord de liniile latitudinale care leagă San Francisco de Philadelphia sau Atena de Beijing.
Deficitul de vitamina D poate provoca fragilitatea sau deformarea oaselor și poate avea și alte efecte grave asupra sănătății, deși multe dintre acestea sunt încă în curs de investigare.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook