Simona Ionescu / Redactor Șef

Poate că dacă începi să îți dai seama că nu poți reține anumite lucruri, ar trebui să te gândești ce ai băut. Poate ști un fan al băuturilor dulci. În cazul acesta, ai o problemă.

Cei mai mulți oameni nu conștientizează cât de importante sunt lucrurile pe care le consumăm și ce efect au acestea organelor. Specialiștii indică faptul că băuturile dulci sunt cele pe care trebuie să le consumi moderat sau deloc. Aici intră sucurile de fructe, limonada, ceaiurile reci sau altele. Un studiu realizat de cercetători din Statele Unite ale Americii arată că aceste băuturi dulci memorie pot perturba memoria și învățarea.

Băuturile dulci afectează memoria

Cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității din Boston a publicat în revista Alzheimer’s & Dementia un studiu conform căruia băuturile dulci sunt periculoase pentru creier și depreciază, în timp, concentrarea și învățarea. Studiul a fost realizat pe 4.000 de americani, iar timp de câteva săptămâni aceștia au fost supuși unor teste cognitive.

Cercetătorii au descoperit că cei care au băut cel puțin 3 pahare de băuturi dulci memorie dulci pe zi au avut un volum al creierului inferior față de alții care nu s-au dat în vânt după astfel de răcoritoare.

Studiul arată că băuturile dulci care nu conțineau zahăr ci îndulcitori s-au dovedit a fi de asemenea periculoase. S-a demonstrat că persoanele care beau cel puțin o băutură pe zi ar fi de 3 ori mai probabil în risc să facă un accident cerebral. „Consumul de băuturi zaharoase, chiar dacă acestea sunt reduse, trebuie să rămână ocazional”, sugerează oamenii de știință americani. „Pentru a te hidrata, nimic nu este mai bun decât un pahar mare de apă”, arată specialiștii.

Medicamente care afectează memoria

Medicii au atras atenția că și o serie de medicamente afectează memoria. E vorba în primul rând de antidepresive: desipramina (Norpramin), imipramina (Trofanil), clomipramina (Anafranil), doxepina (Sinequan). De asemenea, au efecte similare medicamentele pentru anxietate, statinele, medicamentele Bbeta-blocante, dar și cele pentru tratarea insomniilor.

Sursa foto: Pixabay

Phil Collins nu mai scapă de fosta soție. Cum încearcă să o dea afară din conac

Băuturi dulci memorie reprezintă o problemă serioasă pentru sănătatea cognitivă. Studiile arată că băuturi dulci consumate frecvent pot deteriora capacitatea de retenție. Renunța la băuturi dulci este esențial pentru a-ți proteja memoria pe termen lung. Specialiștii recomandă înlocuirea băuturi dulci cu apă, ceai natural sau sucuri fără zahar pentru a menține claritatea mentală și performanțele cognitive la vârstă înaintată. Ce băuturi își toarnă în pahare familia regală la sărbătoarea Crăciunului. Camilla are o cameră a sticlelor.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre