Savanții au setat „Ceasul Apocalipsei”. Omenirea e într-un mare pericol

Savanții au setat „Ceasul Apocalipsei”. Omenirea e într-un mare pericol
Cu puțin timp în urmă, oamenii de știință din domeniul atomic au setat “Ceasul Apocalipsei” la 90 de secunde. Ce înseamnă asta.

Faptul că “Ceasul Apocalipsei” a ajuns mai aproape ca niciodată de miezul nopții înseamnă că suntem mai aproape ca niciodată de un dezastru, în primul rând din cauza invaziei militare a rușilor din Ucraina, dar și pe fondul riscurilor climatice.

În acest context, oamenii de știință din organizația denumită Buletinul Savanţilor din domeniul Atomic au afirmat că atât ar mai avea omenirea până la „miezul nopţii”. De asemenea, aceștia au vorbit și de riscurile asociate crizei climatice şi a încălcărilor reglementărilor internaţionale, precum şi ca urmare a ameninţărilor biologice generate de avansarea tehnologiilor.

“Să exploreze toate posibilităţile pentru a majora durata până la un dezastru de acest fel”

„Trăim într-o perioadă de pericole fără precedent, iar cronometrul care indică riscul unui dezastru global reflectă realitatea. 90 de secunde reprezintă cea mai scurtă durată de până acum (…).

Administraţia SUA, aliaţii din NATO şi Ucraina au la dispoziţie numeroase canale de dialog; îi îndemnăm pe lideri să exploreze toate posibilităţile pentru a majora durata până la un dezastru de acest fel”, a declarat, potrivit Mediafax, dr. Rachel Bronson, preşedintele organizaţiei Buletinul Savanţilor din domeniul Atomic.

Anul trecut, cronometrul privind riscul autodistrugerii omenirii era la 100 de secunde de momentul unui dezastru, la fel ca în 2021.

Ce este “Ceasul Apocalipsei

Buletinul Savanţilor din domeniul Atomic este o organizație non-profit care are sediul la Chicago, iar ora ceasului este schimbată în urma informațiilor privind riscurile catastrofale la adresa planetei și a omenirii. Consiliul de administrație al organizației este format din oameni de știință și experți în știința climei și tehnologie nucleară.

Printre aceștia se numără 13 laureați ai premiului Nobel. Aceștia discută annual despre evenimentele mondiale și stabilesc unde să fie plasate acele ceasului. Amenințările apocaliptice include nu doar politica și armele, ci și schimbările climatice, pandemiile și tehnologia.

Ceasul Apocaliptic a fost creat în anul 1947 de oameni de știință din domeniul atomic, printre care s-a aflat și Albert Enstein. Aceștia au lucrat la proiectul Manhattan, pentru dezvoltarea primelor arme nuclare din lume în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Ceasul a fost cel mai departe de “ziua judecății” în anul 1991, la 17 minute după miezul nopții.

Recomandarile noastre