Simona Ionescu / Redactor Șef

Școala începe pe 14 septembrie, diferit de la o localitate la alta

Școala începe pe 14 septembrie, diferit de la o localitate la alta
Se pare că autoritățile au decis cum se va desfășura noul an școlar. Potrivit unor surse de la Guvern, școala va începe la data de 14 septembrie și se va desfășura în sistem mixt. În zonele cu focare de COVID-19 cursurile vor avea loc online, iar în zonele unde nu este un număr foarte mare de cazuri, cursurile se vor desfășura normal, dar cu respectarea regulilor de distanțare în clase.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Antena 3 în urma ședinței de la Palatul Cotroceni care a durat mai puțin de 2 ore, singurul subiect discutat a fost reînceperea școlii și s-a stabilit ca data începerii cursurilor să fie  14 septembrie.

Oficalii au decis ca școala să înceapă în sistem mixt: în zonele cu focare orele se vor ține online, iar în localitățile fără probleme, copiii vor merge la școală.

Pe de altă parte, reluarea școlii va duce la apariția unor focare de COVID-19, avertizează medicul Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP): „Focare vom avea în școli, garantat. Punctual, închideri de o clasă, cum e și la gripă, se vor întâmpla, dar vor fi punctuale și de scurtă durată, vor fi de neevitat. Dacă suntem într-un scenariu foarte rău, toată lumea ar trebui să meargă online”.


Învăţăm ARTfel la MNAR. Traseu cu zei și eroi

Valul de căldură fără precedent deschide „poarta către lumea de dincolo”


Un studiu realizat de Super Teach și dat publicității în aceasyă săptămână arată că 71% dintre elevii claselor VII – XII și-ar dori ca profesorii din România să predea folosind exerciții practice, inspirate din viața reală, în timp ce 83% dintre copii consideră că aplecarea dascălilor către elevi și crearea unor conexiuni de prietenie cu ei se numără printre schimbările sistemului educațional, atât de necesare din punctul lor de vedere.

Ce a anunțat Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că noul an de învăţământ preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor. „Pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la şcoală.

Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii, în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile, nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor.

Aceste trei scenarii sunt „scenariul verde”, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană în medie în ultimele 14 zile detectată cu COVID-19; scenariul doi, care înseamnă „scenariul galben” – între una şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile, şi scenariul trei, când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă”, a arătat preşedintele în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că în funcţie de situaţia concretă, locală, se va decide dacă unitatea şcolară va funcţiona după scenariul unu, „Verde”, cu risc mic sau deloc; după scenariul doi – „Galben”, cu risc mediu; sau după scenariul trei – numit „Roşu”, care înseamnă că şcoala se închide de tot.

„În consecinţă, pentru fiecare şcoală în parte, Comandamentul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia dacă se merge pe scenariul „Verde”, asta însemnând că toţi elevii merg fizic la şcoală, se ţin cursuri normale; sau, dacă se merge pe scenariul trei – „Roşu”, când nimeni nu merge la şcoală şi totul se desfăşoară online; sau scenariul „Galben”, scenariul doi, de risc mediu, care înseamnă că o parte din activităţi se ţin în şcoală şi o parte se ţine în online”, a mai explicat Iohannis.

În cazul scenariului „Galben”, vor merge la şcoală copiii din clasele terminale, precum şi cei de la grădiniţă.

Sursa foto: Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre