Simona Ionescu / Redactor Șef

Se ridică o nouă generație de artiști. Cine este Cristian Porcari, tânărul care-și cântă drama din iubire

Se ridică o nouă generație de artiști. Cine este Cristian Porcari, tânărul care-și cântă drama din iubire
Pe Cristian Porcari este posibil să îl țineți minte de la X Factor sau de pe internet, unde și-a lansat până acum piesele. Tânărul de 18 ani din Republica Moldova face parte dintr-o nouă generație de artiști care vor să cucerească publicul.

Noua generație de artiști vine rapid din urmă și este hotărâtă să cucerească publicul. Dovada o face chiar Cristian Porcari, fost concurent la X Factor. În martie, la 3 ani de la participarea la show-ul X Factor, tânărul de 18 ani de peste Prut a lansat piesa „Bolnavi de amintiri” care a adunat peste 2,3 M vizualizări pe YouTube. 

La vremea respectivă, Cristian declara că scrie versurile doar din experiențele sale personale și că astfel și-a propus să ajungă la inimile ascultătorilor: “Scriu piesele doar din experiențe personale, așa cum le-am trăit eu, așa ca să pot cumva să ajung la sufletul celui care mă ascultă. E o piesă de dragoste și aș vrea ca fiecare să o primească mai aproape”, declara acesta în martie. 

Își cântă drama din iubire în noul videoclip

Zilele trecute, Cristian a lansat o nouă piesă, care este chiar continuarea celei de la începutul anului. De data aceasta, tânărul vorbește despre o dragoste pasională, neîmplinită, plină de emoții puternice. Vibe-ul piesei parcă rezonează cu perioada grea prin care trecem din punct de vedere social dar și cu anotimpul în care ne aflăm: „La fel ca Bolnavi de Amintiri, ideea acestei noi piese am compus-o la chitară, într-o versiune acustică, fiind inspirată tot dintr-o experiență proprie, apoi, alături de echipa mea The One Records (Dael Damsa & Claudiu Doru) am lucrat ideea care a prins viață într-o formă finală, transformandu-se în ceea ce este astăzi „Dansează cu mine”, povestește Cristian Porcari.

Povestea videoclipului vine în completarea subiectului piesei, aducând un plus de dramatism. În cadrele videoclipului „Dansează cu mine”, protagoniștii sunt prezentați în paralel în 2 dimensiuni principale, având în centru ultimul dans (trecut versus prezent, iubirea sugerată prin dansul pasional al celor doi versus durerea exprimată prin singurătatea pe care o resimte acest cuplu, despărțit într-un mod atât de tragic, aceste planuri îmbinându-se într-un mod artistic cu cadrele în care este prezentată povestea accidentului).

În urma accidentului de mașină, el moare, dar pentru că cei doi se iubesc foarte tare și de ambele părți există regrete și mustrări de conștiință, el nu se poate despărți de lumea fizică, materială și rămâne captiv între cele două lumi. Ea îl cheamă mereu în mintea și în sufletul ei și nu îl lasă să plece, imaginandu-și că acesta încă trăiește și dansează cu ea. Acest ultim dans pe care ea își imaginează că îl dansează împreună este de fapt o eliberare prin care încearcă să oprească timpul, ca ei să rămână pentru totdeauna împreună.

Taylor Swift face mărturisiri despre viața ei amoroasă. De cine s-a îndrăgostit cântăreața

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre