Cum s-a transformat Pesach-ul evreiesc în Paștele creștin. Istoria biruinței vieții asupra morții

Istoria sărbătoririi Paștelui începe cu Pesach-ul evreiesc din jurul anului 1400 î.Hr. și continuă cu Paștele creștin, Învierea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. O celebrare a speranței și mântuirii: Hristos a Înviat, biruind moartea.

Sărbătoarea Paștelui își are originile în Pesach-ul evreiesc

Paștele datează din vremuri străvechi și comemorează eliberarea poporului evreu din robia egipteană. Un eveniment extrem de important, descris în Cartea Exodului din Vechiul Testament. Scriptura spune că în jurul anului 1400 î.Hr. sub conducerea lui Moise, evreii au fost salvați prin intervenția Domnului de sub jugul faraonului.

Cartea Exodului (12:1-20) detaliază instrucțiunile date de Dumnezeu lui Moise și lui Aaron pentru celebrarea Pesach-ului. Cu ocazia eliberării, evreii trebuiau să sacrifice un miel, iar cu sângele acestuia să unge tocurile și pragurile ușilor.

Carnea animalului se frigea și se consuma cu azimă, adică pâine nedospită și ierburi amare. Ulterior, celebrarea Pesach-ului a devenit o sărbătoare anuală pentru evrei, simbolizând credința în protecția divină.

Noul legământ

Odată cu viața, moartea și Învierea lui Hristos, Pesach-ul a căpătat o nouă semnificație. Un moment deosebit pentru Paștele creștin este Cina cea de taină, când Iisus a instituit Euharistia, prin oferirea de pâine și vin ca simbol al trupului și sângelui Său.

Fundamentul Paștelui creștin este Învierea lui Iisus, care s-a petrecut a treia zi după crucificare. Potrivit Evangheliei, femeile purtătoare de mir, respectiv Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov au găsit mormântul gol, iar un înger le-a vestit că „Hristos a înviat”. O biruință a vieții asupra morții, oferind lumii speranța vieții veșnice.

Evoluția celebrării Paștelui în creștinism

În primele secole ale creștinismului, data Paștelui a fost un subiect de dispută. Creștinii din Asia Mică, cunoscuți ca „quartodecimanii,” celebrau Paștele pe 14 Nisan (ziua Pesach-ului evreiesc), indiferent de ziua săptămânii. Pe de altă parte, Biserica din Roma și Alexandria sărbătoreau Învierea duminica, urmând calendarul lunar evreiesc pentru a determina data.

Totul s-a rezolvat la Conciliul de la Niceea în anul 325 d.Hr., care a stabilit că Paștele va fi celebrat în prima duminică după prima lună plină care urmează echinocțiului de primăvară (21 martie în calendarul iulian). Această regulă este folosită și astăzi în Biserica Ortodoxă și Catolică, de aceea există uneori date diferite între calendarele iulian și gregorian.