Secretul siluetei lui Carmen Harra prezentat chiar de ea într-un video de senzație

Secretul siluetei lui Carmen Harra prezentat chiar de ea într-un video de senzație
Carmen Harra e una dintre marile clarvăzătoare ale lumii și predicțiile sale au fost mereu luate în seamă. Este căutată și ascultată, dar e un exemplu din alt punct de vedere.

Clarvăzătoarea a postat acum doi ani o fotografie cu ea la piscină, în costum de baie. „Am curaj să pun poza de la piscina mea azi, deși am 65 de ani. Mă condamnați? Generația fără implanturi și falsuri”, scria Carmen Harra în dreptul fotografiei Unii au criticat-o pentru că s-a afișat astfel în mediul online, dar cei mai mulți au apreciat îndrăzneala sa și modul în care arată la vârsta ei.

„Lumea s-a îngrășat în pandemie, eu am reușit să slăbesc cât nu putusem într-un an. Am reușit să ajung la greutatea pe care o aveam la douăzeci și ceva de ani, după multă vreme, pentru că mă îngrășasem extraordinar când s-a îmbolnăvit soțul meu, emoțional. Mâncam de supărare și mă îngrășasem enorm! Am avut satisfacția că acum corpul și-a revenit incredibil și mi-am făcut o poză în costum de baie”, declara Carmen Harra. Vedeta face sport, în mod constant, și, dacă nu ajunge la sala de forță, știe ce are de făcut acasă.

Clarvăzătoarea Carmen Harra s-a apucat serios de sport

Clarvăzătoarea Carmen Harra a distribuit pe TikTok un clip în care dovedește cum se menține în formă fizică și psihică, mereu cu zâmbetul pe buze., ea dansează antrenant în timp ce cântă la pian o melodie sprințară. Acțiunea îi servește și de antrenament cardio, dar și de bucurie. „La doi ani, am început să cânt. Instinctiv am cântat din copilărie, nimeni în familia mea nu a cântat. Asta îmi vine totuși dintr-o viață anterioară.

Mereu mi-am amintit că am fost cântăreața de operă într-o altă viață. Multe din abilitățile noastre vin din experiențe anterioare. Oamenii pe care îi cunoaștem, care ni se par cunoscuți, sentimentul ăsta de deja vu, că am trăit în anumite locuri, memoriile sufletului sunt lucruri și e o temă despre care aș putea să îți vorbesc la nesfârșit”, a spus Carmen Harra, într-un interviu pentru revista Ciao.

De altfel, Carmen Harra merge și la o sală de sport unde adoră să facă mișcare dansând, după cum se vede și în acest clip portat.

Sursa foto / video: Facebook, TikTok