Șerban Hudiu a dezvăluit ce a dus la accidentul de pe pârtie. A fost o greșeală prostească și dacă spitalul nu era aproape nu ar fi supraviețuit

În anul 2010, Șerban Huidu a suferit un accident grav la schi, în Austria. Prezentatorul TV a fost internat în Spitalul Universitar din Innsbruck, Austria, cu hemoragie craniană. Acolo a stat multe zile internat pentru că medicii n-au vrut să-l opereze ci l-au ținut sub supraveghere pentru a vedea cum se prezintă și cum se reface creierul. Apoi, în țară a continuat un proces lung de recuperare.
La un an după acest accident teribil, Huidu se regăsea în centrul unei alte întâmplări îngrozitoare: mașina pe care o conducea, în zona localității Timișu de Sus, județul Brașov, și în care se aflau copiii și soția lui, a intrat pe contrasens și a provocat un accident. Trei persoane care se aflau în cealaltă mașină au decedat în urma impactului.
Şerban Huidu a fost judecat pentru ucidere din culpă și, bineînțeles, permisul său de conducere a fost anulat.
În cadrul interviului acordat lui Denise Rifai, difuzat duminică seară, fostul prezentator de la Cronica Cârcotașilor a dezvăluit că accidentul din Austria a fost provocat de o greșeală stupidă.
„Îmi pusesem schiul fără să scutur zăpada și schiul a sărit din picior”, a dezvăluit Șerban Huidu. „Am avut noroc chior pentru că spitalul era aproape, se vedea de pe pârtie, atât de aproape era. Am avut scor glasgow 6. Mai tare ca mine a fost Cotabiță, care a avut 3. Mi-am revenit după o zi din comă, dar nu-mi amintesc mare lucru.
Schiorii știu, în momentul în care ai o căzătură trebuie să scuturi închizătura. Dacă nu, nu se închide etanș. Am căzut pentru că a sărit schiul”, a clarificat Huidu.
În privința accidentului auto, vedeta de radio și televiziune a dat o veste care va duce la multe comentarii.
„Din august 2022 am permis de conducere din nou. Până nu s-a dat decizia finală eu n-am condus deloc, nu am vrut, deși aveam dreptul. Mi-am luat carnet anul trecut, în august. Deci am permis de circa 6 luni. Sunt aproape 11 ani de când s-a întâmplat”, a spus Huidu, precizând că a făcut din nou școala, a dat examen la sală și traseul.
„Nu-mi strica să am în buzunar permisul, în caz de nevoie. Am șoferi, nu sunt neapărat disperat să merg cu masina, mai ales după accident. Conduc rar, din când în când”, a dezvăluit Huidu în emisiunea „40 de întrebări”.
„După accident am aflat de la milioane de oameni cum era la mine în mașină, ce s-a întâmplat la mine în mașină. Dar am aflat cu lux de amănunte, mi-au spus tot. Nimeni nu își dorește un accident. Nu este o faptă pe care să o urmărești, să o faci cu bună știință, decât dacă ai oarece probleme. E greu să creadă cineva că ai plecat cu gândul să faci un accident când aveai copii în mașină, soția. S-a întâmplat! A fost foarte rău, foarte urât. Foarte rău pentru familia mea în general, pentru mine, iar dezumanizarea cu care am fost târât în tot felul de ipoteze a fost un punct negru pentru ei, nu neapărat pentru mine.
S-a întâmplat un accident de circulație, un accident de circulație groaznic. Cel mai important este cum scrie în prima dintre condamnări: „suntem într-o situație paradoxală în care un grad mic de culpă a avut consecințe dezastruoase”. Dar e un grad mic de culpă. La tribunal, eu nu am pledat vinovat. Eu am pledat vinovat de culpă. Pentru că n-am știut să adaptez mașina, astfel încât să nu se întâmple ce s-a întâmplat. Dar, repet, lucrurile au luat-o razna după”, a spus Șerban Huidu, la Kanal D, făcând referiri clare la linșajul mediatic la care a fost supus de mai mulți oameni din presă.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook