Simona Ionescu / Redactor Șef

Smiley s-a ținut de cuvânt. Azi a venit cu o domnișoară în mașină și cu surpriza!

Smiley s-a ținut de cuvânt. Azi a venit cu o domnișoară în mașină și cu surpriza!
Anunțam pe 20 aprilie că Smiley se pregătește să scoată un nou album, anul acesta. Și că planul e să livreze fanilor câte o piesă nouă în fiecare lună. De curând, chiar a organizat un fel de brain-storming la el pe pagina de socializare, pentru alegerea unui titlu potrivit. Iată că a venit vremea lansării noii melodi.

Spre sfârșitul lui martie, Smiley piesa noua a apelat la fanii săi pentru a termina o piesă la care lucra. „Ți-am spus deja că lansez o piesă în fiecare lună, însă nu ți-am spus că mi-aș dori să lansăm una dintre piese împreună. Da, tu și cu mine. Mai am de scris un vers la următoarea mea piesă și am nevoie de ajutorul tău. Spune-mi în comentarii un cuvânt care rimează cu „noaptea””, a scris Smiley piesa noua pe Instagram. Iar fanii s-au întrecut în a-i da sugestii.

Astăzi suntem anunțați de colaboratorii lui Smiley că acesta își lansează noua piesă: ”Noi doi și noaptea”. Este piesa lunii aprilie ce va face parte de pe albumul său în curs de dezvăluire, o invitație la distracție și un strigăt de dor de prieteni, de petreceri și de nopți albe pline de dans și de veselie. Videoclipul este inedit iar artistul este prezentat cum face o cursă nebună prin Bucureștiul pustiu pe timp de noapte, la viteză maximă, scârțâit de roți, urmăriri periculoase, adrenalină și nenumarați cai putere. Aventura a culminat cu o explozie de proporții între mașina sălbatică a lui Smiley si mașina de Poliție.

Smiley s-a ținut de cuvânt. O cursă nebună prin București

Smiley s-a ținut de cuvânt: a scos o nouă piesă. Videoclipul este semnat de regizorul Cătălin Bugean și de DOP-ul Dănuț Pădure, care provoacă imaginația și dorințele ascunse ale oamenilor. „Clipul este spectaculos, am filmat cu o super echipă de dimineața de la 7 până noaptea târziu. M-am simțit la unele faze de parcă aș fi jucat în «Fast and furious»”, mărturisește Smiley.

Artistul și echipa sa au avut și o idee de promo, înainte de lansarea de azi. O cursă prin București pe timp de noapte și cu declarații pe proprie răspundere.

Smiley a decis ca avanpremiera piesei sale să o facă în stradă, cu dedicație pentru cei mai apropiați fani ai săi. În timpul unui live pe Facebook de joi seara, a mers la cei care își doreau să asculte cu o noapte înaintea tuturor piesa „Noi doi și noaptea”. Le-a luat adresele și cu piciorul pe accelerație și masca pe față a mers la câțiva dintre ei. Le-a pus piesa și a simțit puțin din emoția reîntâlnirii cu oamenii de care îi e teribil de dor. La balcoane, la geamul apartamentului, în fața blocului, oamenii din comunitatea online a lui Smiley au avut parte de o întâlnire neașteptată cu el. Și de o lansare personală și individuală a noii sale piese.

Noi doi și noaptea

„Am colindat Bucurestiul cu «Noi doi și noaptea» în boxele de la mașină și a fost super fun. Am primit o grămadă de reacții cool pentru care le mulțumesc mult oamenilor. Pentru ei e piesa și sper să o așeze curând în playlisturile lor de party”, a povestit plin de entuziasm Smiley.

Drama din viața actriței Kate Hudson, fiica lui Goldie Hawn: „Este o problemă veche de 41 de ani”

Smiley piesa noua intitulata Noi doi si noaptea este rezultatul unei colaborari speciale cu fanii sai. Piesa lunii aprilie prezinta versurile scrise impreuna cu comunitatea lui Smiley, care a participat activ prin sugestii in comentarii. Smiley piesa noua demonstreaza o conexiune puternica intre artist si publicul sau, ducand la o melodie plina de sens si emotie. Aceasta lansare confirmă angajamentul continuu al lui Smiley de a crea muzica autentica si de a implica fanii in procesul creativ. Los Angeles, mai rău ca în București. Ce au surprins Gina Pistol și Smiley în „orașul viselor”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre