La originea piesei scrise de dramaturgul francez Joel Pommerat se află un proiect derulat prin colaborarea între o instituţie de asistenţă socială şi o instituţie teatrală, în cadrul căruia au fost organizate întâlniri cu femei din Normandia, care au povestit despre relaţiile cu fiii şi fiicele lor.  Ulterior, dramaturgul a preluat tema şi a creat o suită de episoade ce descriu tensiunile legăturilor părinte – copil, în feluritele lor aspecte.

Confruntările familiale sunt intense, profunde şi vor răscoli în spectatori propriile istorii, în toată complexitatea lor. „Este o temă mereu actuală, poate chiar cu o miză mai mare în prezent, date fiind schimbările esenţiale generate de progresul tehnologic în receptivitatea noilor generaţii”, transmit  reptrezentanții Teatrului de Stat Constanţa.

Fiind un spectacol – lectură, regizorul şi artiştii „s-au concentrat pentru a desăvârşi toate nuanţele interpretării”, compensând astfel lipsa elementelor de decor şi a mişcării scenice. Spectacolul nu va rămâne, însă, așa, ci va fi montat în versiunea clasică în toamnă.

Când va fi montat spectacolul

În distribuţie îi regăsim, în ordinea apariţiei, pe actorii: Cristiana Luca, Andu Axente, copilul Lara Zara-Pena, Dan Cojocaru, Ştefan Mihai, Florina Stănculeţ, Luiza Martinescu, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai, Liviu Manolache, Laura Crăciun, Lana Moscaliuc, copilul Matei Doreanu, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiţei, Luiza Sarivan, Dana Dumitrescu. Lectura didascaliilor şi regia tehnică, Alexandru Medveghi.

Difuzarea spectacolului „Copilul acesta” pe pagina de Facebook a Teatrului de Stat Constanţa a fost programată sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 19,00.

Duminică, 10 ianuarie, de la aceeaşi oră, TSC va prezenta online spectacolul „Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia artistică Dana Dumitrescu.

Sursa foto: Teatrul de Stat Constanța/ Facebook

Elena Ceaușescu, autobiografia. Râzi cu lacrimi!

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp