Simona Ionescu / Redactor Șef

13 concurenți se vor lupta în finala sezonului iUmor. Când va fi difuzată

13 concurenți se vor lupta în finala sezonului iUmor. Când va fi difuzată
Semifinala iUmor, difuzată seara trecută, la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani. Ceea ce urmează însă ține cu sufletul la gură audiența. Sezonul 9 al show-ului va avea marea finală duminică.

Dacă pe parcursul întregului sezon publicul a trimis direct în finală un concurent în fiecare ediție iUmor, în semifinale Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au fost cei care au decis ce concurenți trimit în marea finală iUmor, sezonul 9. Astfel, Elena Voineag și Fachirul din Periș au primit voturile juraților și se vor întâlni în marea finală cu ceilalți concurenți preferați ai telespectatorilor.

Cei 11 au fost votați în timpul audițiilor și trimiși direct în ultima etapă:. Iată cine sunt acești concurenți: Andrei Ungureanu (Omul cu Tourette), Giorgiana Lupu, Biba Struja, Ștefan Nistor, Mădălin Ghioc, Cristi Manolescu, Alin Georgescu, Gabriela Porumbacu, Mihai Tasici, Petre Dănuț Irinel și Jasmina Negrea Drăgan. În total, în marea finală iUmor vor intra, duminică, 20 decembrie, 13 concurenți.

iUmor a bifat o nouă premieră în acest sezon

iUmor a bifat o nouă premieră în acest sezon după ce canalul de YouTube al emisiunii a înregistrat abonatul cu numărul 2.000.000! Canalul de YouTube a fost deschis pe 26 septembrie 2013, sub titulatura iCommedy, iar din aprilie 2016 a primit numele iUmor. În prezent, canalul însumează peste zece miliarde de minute vizionate, mai mult de 2.000 de clipuri încărcate și aproximativ 1,5 miliarde de vizualizări. Minutele de vizionare de la lansarea canalului, reprezentat în ani, ar însemna peste 19.200 ani!

Emisiunea difuzată seara trecută s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 8.6 puncte de rating și 23.4% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 8.6 puncte de rating şi 23% cotă de piaţă. În minutul de aur, 20.44, peste 1,6 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1.

Ovidiu Lipan, în căutarea sufletului pereche la 67 de ani. Visurile lui „Țăndărică”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre