Standardele juraților în analizarea numerelor de stand-up comedy de pe scena iUmor sunt din ce în ce mai mari, însă ediția trecută un concurent a depășit orice așteptare. Actor de profesie, Emanuel a intrat în scenă încrezător și plin de energie și şi-a început numărul de stand-up cu o discuție despre salariile actorilor, cucerindu-i iremediabil chiar și pe cei mai exigenți jurați cu momentul lui. „În sfârșit avem un moment de stand-up adevărat”, a dezvăluit Cheloo.
Bendeac a rămas cu gura căscată. Au descoperit marele talent de stand-up
Foarte încântată de ceea ce a ascultat și a văzut, Delia a afirmat: „Am descoperit un nou talent în stand-up comedy”. „Țineți minte acest nume (Emanuel Bighe). Vă dau cuvântul meu de onoare că aveți de ce. În ultimii șase ani nu îmi aduc aminte să fi rămas cu gura căscată la un număr de stand-up. Este absolut fascinant ce ai făcut pe scenă și nu știu dacă tu realizezi asta”, a comentat Mihai Bendeac.
Numărul concurentului a fost și pe placul celor de acasă care l-au votat în număr foarte mare și astfel Emanuel Bighe a ocupat cel de-al șaptelea loc din finala sezonului 12. În vârstă de 27 de ani, Emanuel Bighe este actor. Originar din Zărnești, județul Brașov, acesta va putea fi văzut și pe scena Teatrului Roșu din București, luna viitoare.
Audițiile iUmor vor continua duminica viitoare, de la ora 20.00, cu o nouă ediție de audiții și un nou jurat surpriză.Cel de-al doisprezecelea sezon iUmor este unul complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, sezon 12 aduce în fiecare ediție un nou jurat surpriză la pupitru, care va asista și va analiza numerele unei zile întregi de filmare.
Sursa foto: Antena 1
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook