Simona Ionescu / Redactor Șef

Au început să curgă apele pe concurenții Asia Express – Drumul Împăraților. Să vedeți ce li s-a întâmplat!

Au început să curgă apele pe concurenții Asia Express – Drumul Împăraților. Să vedeți ce li s-a întâmplat!
Diseară, jocul de amuletă se desfășoară în cel mai jos punct de pe uscat, pe malul Mării Moarte. Ceea ce urmează întrece orice așteptare.

Vedetele show-ului au avut parte de o cursă fulminantă cu un traseu prin defilee adânci sau temple labirintice săpate în piatră, timp în care au căutat nestemate ce le vor fi de mare folos în clasamentul final al acestei etape. Mihai și Elwira Petre, Lidia și Estera Buble, Cosmin și Eliza Natanticu sunt cele trei echipe care s-au calificat în jocul de amuletă, difuzat diseară, de la 20:30, pe Antena 1.

Ce se întâmplă diseară în Asia Express – Drumul Împăraților

Diseară, jocul de amuletă de la Asia Express – Drumul Împăraților se desfășoară în cel mai jos punct de pe uscat, pe malul Mării Moarte.  Pe concurenți au început să curgă apele, iar diseară, de la 20:30, pe Antena 1, aceștia ajung  la 400 de metri sub nivelul mării și se topesc de cald.Pe malul Mării Moarte, cele trei echipe calificate vor avea parte de un joc de amuletă extrem de solicitant, nu doar din cauza efortului fizic, ci și al temperaturilor extreme de la nivelul solului.

„Foarte, foarte cald. Cred că dis de dimineață au fost 40 de grade. Simți că iei foc!”, a spus una dintre vedete.   Astfel, amuleta ce oferă 1000 de euro dar și nestemate îi va provoca pe concurenți să se coordoneze într-un joc în care rapiditatea, rezistența și forța se vor dovedi vitale. „Te afundai în nămol! Picai și depuneai un efort imens. Simțeam că îmi iau foc picioarele, era îngrozitor”, a mai povestit cineva. Cum se va desfășura jocul pentru amuletă și cine va învinge, telespectatorii Antena 1 pot afla diseară.

Tot în ediția de marți, vedetele vor face niște confesiuni în fața rivalilor din competiție. Natanticu este pus la zid și  i se spun vorbe grele. Despre ce este vorba, cei din fața micilor ecrane pot afla în această seară.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre