Melomanii timișoreni vor asculta în premieră Masque et Bergamasque op.112 de Gabriel Faure și Concertul pentru trombon şi orchestră de Launi Grøndhal. Orchestra va interpreta și suita Ma Mére l`Oye de Maurice Ravel. Aceasta din urmă a mai fost interpretată pe aceeași scenă, ultima dată, în urmă cu 15 ani.
Dirijorul concertuluisimfonic este o vedetă
Dirijorul concertului de vineri, Michaël Cousteau, vine tocmai din Franța. El a început să cânte la pian și violoncel la o vârstă foarte fragedă. După studiile de istorie și filosofie, a ales, în final, să se dedice dirijatului, urmând cursuri în Franța și Austria cu Jean-Sébastien Béreau, Julius Kalmar și Karl Osterreicher.
A fost selecționat pentru a participa la numeroase cursuri de măiestrie a unor maeștrii prestigioși precum Yuri Ahronovitch, Myung-Whun Chung (Accademia Musicale Chiggiana), Ton Koopmann și Peter Eötvös. A fost dirijor asistent al lui Gary Bertini la Opera din Paris și al lui Zoltan Pesko la Opera din Düsseldorf, formându-și de asemenea o relație privilegiată cu Emmanuel Krivine, care îl invită în mod frecvent pentru a-I fi asistent la Orchestra Franceză de Tineret și Orchestra Națională din Lyon.
De-a lungul timpului, a colaborat cu Philarmonia di Roma (Italia), Savarian State Orchestra(Ungaria), Radio Kamer Orkest și Radio Symfonie Orkest (Olanda), și Orchestra Filarmonică din Luxembourg, dar și cu numeroase orchestre din Franța, precum Orchestra Națională din Lyon, Orchestra Națională din Montpellier, Languedoc-Roussillon și Orchestra Simfonică și Lirică din Nancy. Michaël Cousteau este partener al Institutului Francez, care promoveaza prezenta dirijorilor francezi la conducerea diferitelor formatii simfonice din lume.
Portughezul Filipe Alves studiază trombonul de la 11 ani
Invitatul lui, portughezul Filipe Alves, a început să studieze trombonul la vârsta de 11 ani în orașul său natal, Porto. Apoi a studiat la Lisabona, iar în 2011 s-a mutat la Berlin pentru a-și face masteratul cu profesorul Stefan Schulz la Universität der Künste Berlin. Din 2016 este trombonist solo al Staatskapelle Berlin.
Filipe Alves a fost akademist al Berliner Philharmoniker în 2012. A fost trombonist solo al Gustav Mahler Jugendorchester și a cântat, de asemenea, cu Orchestra de Tineret a Uniunii Europene. În 2011-2012 a fost trombonist al Remix Ensemble, în Porto, iar în 2012-2016 a fost trombonist solo al Staatsoper Hamburg. În plus, a cântat la trombon solo cu WDR Sinfonieorchester din Köln, NDR Sinfonieorchester din Hamburg sau cu Orchestra Gulbenkian din Lisabona. De asemenea, a cântat cu German Brass.
A lucrat cu dirijori precum Daniel Barenboim, Sir Simon Rattle, Claudio Abbado, Zubin Mehta, Franz Welser-Möst, Semyon Bychkov, Herbert Blomstedt, Paavo Järvi. În 2008, Filipe Alves a câștigat premiul I al Prémio Jovens Músicos din Lisabona, iar în 2014 premiul Eduard Söring din partea Stiftung zur Förderung der Hamburgischen Staatsoper. Este mentor la Orchesterakademie a Staatskapelle Berlin, precum și profesor la Barenboim-Said Akademie. Filipe Alves este artist la trombon Bach.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook