Simona Ionescu / Redactor Șef

CRBL și-a dat foc la pălărie! S-a băgat într-un concurs greu

CRBL și-a dat foc la pălărie! S-a băgat într-un concurs greu
Opt cupluri de artişti în mare formă au spus celui mai spectaculos show al transformărilor, însă pentru început. Printre ei se numără şi câştigătorul primului sezon al transforming show-ului, CRBL, dar şi Anca Ţurcaşiu sau noua vedetă a momentului, Milionara din Tenerife.

CRBL și-a dat foc la pălărie și e uimit cum  a rezistat, căci flăcările l-au cuprins în timp ce purta accesoriul pe cap. Artistul dovedește astfel că e total pregătit să răspundă provocărilor grele ce vor urma. Ajuns deja la al 19-lea sezon, transforming show-ul Te cunosc de undeva!, va avea premiera sâmbătă, 1 aprilie, de la 20:00, la Antena 1. În sezonul acesta, emisiunea vine cu o abordare cu totul şi cu totul nouă.

„M-a provocat faptul că de data asta vom concura în pereche, mi se pare un mare avantaj faptul că nu mai trebuie să cânt eu toată piesa!”, a dezvăluit CRBL, care totodată mai spune: „Încă am emoţii că uit coregrafia sau vreun cuvânt din strofă, urăsc să stau peste patru luni fără barbă sau faptul că trebuie să stau ore în plus la machiaj ca să îmi acopăr tatuajele. Nu mă mai sperie atât de tare travestiul, deşi mi-e foarte frică de penibil, iar tocurile reprezintă şi ele clar o problemă.

Acum, şi de-o fi să cad, contează cum mă ridic! Abia aştept să vedeţi şi voi cu cine fac echipă, mai ales că vă spun doar atât – e genul de om care completează nebunia mea şi forma mea de divertisment. Suntem singura echipă cu cerebel şi avem ingrediente suficiente să fim pe podium!”.

Anca Țurcașiu, declarații de dragoste publice

Alături de CRBL şi Vocea din online, telespectatorii vor putea urmări în fiecare sâmbătă, începând din 1 aprilie şi alte echipe. Una din ele e formată din Anca Ţurcaşiu şi Rebelul cu inimă rock. Artista recunoaște că a acceptat să participe deși nu știa cu cine urmează să facă pereche.

„Întâmplarea face că l-am cunoscut pe Rebelul cu inimă rock chiar în ziua în care ne-am întâlnit cu echipa de producţie, cu doar câteva ore înainte. Am fost foarte surprinsă, desigur, în mod plăcut când ne-am reîntâlnit pentru acest proiect! Pot doar să vă spun că este un bărbat frumos, impunător”, a dezvăluit vedeta.

@anca.turcasiu.official Love.Love.Love!!! #ilovemycat #goodvibes #sweetdreams ♬ sunet original – Anca Turcasiu

Până să înceapă difuzarea emisiunii, Anca Țurcașiu îi face declarații de dragoste pisicii sale.

Noi concurenți au fost anunțați miercuri

Nicole Cherry şi Poetul rapp, pe de o parte, şi Amna şi Milionara din Tenerife sunt alte două echipe care au acceptat provocarea spectaculosului joc al transformărilor. Au trecut 10 ani de la prima mea participare la Te cunosc de undeva! a lui Nicole Cherry. În cel de-al 19-lea sezon, Nicole Cherry va face echipă cu Poetul rapp, artist pe care telespectatorii îl vor cunoaşte în curând:

Nicole Cherry va evolua alături de Poetul Rapp

„Transforming show-ul arată pentru mine ca o perioadă extraordinară de antrenament, dezvoltare şi descoperire artistică. Sunt convins că voi întâmpina momente şi situaţii în care n-am mai fost vreodată şi care totodată mă vor „împinge” să evoluez. Şi clar vom râde mult! Sunt foarte fericit că fac echipă cu Nicole Cherry, vom rupe tot! P.S. am emoţii maaari, dar asta să nu se consemneze!”, a mai declarat Poetul rapp.

Milionara din Tenerife, identitate ascunsă

Alături de ei, pe scena transforming show-ului de la Antena 1 vor evolua în acest sezon şi Amna şi Milionara din Tenerife. Amna a primit vestea  într-un mod atipic. „Când m-a sunat producătoarea emisiunii şi m-a întrebat <<Ce faci în următoarele patru luni?>>, eram la volan. Am parcat şi am ţipat muuult de tot, de bucurie. I-am răspuns fără să stau pe gânduri <Nimic, sunt cu voi la platou!”. Am fost cea mai, cea mai fericită. (…) Nu mi-e frică de absolut nimic”, a dezvăluit artista.

Amna face pereche cu Milionara din Tenerife

La rândul ei, cea pe care telespectatorii o cunosc deocamdată sub pseudonimul Milionara din Tenerife spune: „Am fost mega încântată când am primit această propunere. Cunosc foarte bine show-ul, Te cunosc de undeva! este un format super fun, curat şi totodată unul care te ajută foarte mult să te dezvolţi ca artist. Abia aştept să văd ce provocări ne rezervă, mai ales că eu cred foarte mult în echipa noastră!”.

Show-ul transformărilor totale le pregăteşte telespectatorilor un sezon în mare formă, ce va putea fi urmărit începând din 1 aprilie, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre