Simona Ionescu / Redactor Șef

Eminescu, întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție pe scena Naționalului din Timișoara

Eminescu, întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție pe scena Naționalului din Timișoara
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Teatrul Național din Timișoara programează spectacolul EMINESCU, scenariu de Mihaela Lichiardopol pe texte din poezia, proza și publicistica lui Mihai Eminescu. Spectacolul va avea loc duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 19, în Sala Mare.

„Pentru că toate acestea / Trebuiau să poarte un nume”, România a dat Culturii sale naționale chipul și numele lui Mihai Eminescu Timișoara. Incandescent, pătimaș, Poetul răzbate de dincolo de simbol. Iar de dincolo de Poet, își face drum Omul. În această întâlnire fundamentală dintre spirit și emoție se conturează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi.

eminescu1

Astfel, în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, scena Teatrului Național devine, în rostirea verbului eminescian, un punct de incandescență culturală și un epicentru spiritual de mare forță.

Cum se poate viziona spectacolul

Distribuția spectacolului îi reunește pe trei dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Național din Timișoara – Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Cristian Szekeres. Scenariul și regia artistică sunt semnate de Mihaela Lichiardopol, spațiul scenografic aparține Gabrielei Strugaru-Popa, iar video și sound designul sunt create de Sebastian Hamburger. Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntm.ro sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, orar: marți – duminică, între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117.

Eminescu Timișoara devine simbol viu al patrimoniului cultural românesc prin această producție teatrală remarcabilă. Pe scena Teatrului Național, Eminescu Timișoara se transformă într-o experiență spirituală profundă. Spectacolul evidențiază cum Eminescu Timișoara a călăuzit națiunea prin cuvânt și artă. Această punere în scenă marchează definitiv relația dintre poet și comunitate, consolidând legătura emoțională cu publicul timișorean și românesc. Comoara ascunsă a Banatului. Teatrul Mihai Eminescu din Oravița, copie fidelă a grandorii austriece.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre