Melodiile care ne-au însoţit şi inspirat iubirile din adolescenţă. Folk-ul care ne-a stârnit

 „Nu vă mai lăsați constrânşi de nimeni şi de nimic, nici de vremuri, nici de oameni, fără ură, fără regrete şi resentimente, mergeți înainte ca şi cum timpul n-ar exista, eliberați-vă de tot şi de toate cu gândul că trebuie să trăiți pentru şi în adevăr, căci doar adevărul vă va face liberi. Şi numai liberi fiind, veți putea atinge în viață… fericirea. În rest, prieteni, nu uitați… că în curtea şcolii, sub nuc… seara…se strâng tinerii pletoşi şi cântă la chitară.

„Îndemnul acesta al lui Victor Socaciu, din celebra lui creaţie „Nucul”, l-am urmat trei zile la rând la sfârşitul acestei săptămâni la Breaza, unde s-a ţinut Festivalul de folk „Om bun”, dedicat memoriei lui Victor Socaciu.

Folk-ul este despre dragoste, dar şi despre revoltă

Tineri şi mai puţin tineri, mai pletoşi sau mai puţin pletoşi ne-am adunat, nu sub nuc, pentru că încă nu a înfrunzit, ci în sala Amfiteatru a primăriei din Breaza, să celebrăm folk-ul, dar mai ales pe unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai săi.

Tot timpul, de undeva, de pe un ecran uriaş, am fost vegheaţi de Victor. Totul s-a întâmplat în prezenţa lui, şi pentru el.

Ca la orice festival de folk, nimic nu a fost planificat, în afară de ordinea în care au intrat pe scenă artiştii de-a lungul celor trei zile cât a durat manifestarea. Cătălin Stepa chiar a spus la un moment dat, adresându-se publicului, după ce s-a sfătuit în şoaptă preţ de aproape jumătate de minut cu cel care îl acompania la orgă: „Am vorbit ca să ne punem de acord, să cântăm acelaşi cântec. Pentru că dacă vom cânta fiecare altă melodie, nu o să iasă bine”.

Şi au cântat care de care mai bine. Cele mai importante vedete ale genului, au ridicat în fiecare seară sala în picioare. Sală care a cântat şi ea, pentru că melodiile interpretate, ne-au însoţit şi inspirat iubirile din adolescenţă, curate şi limpezi ca un cristal, iubirile maturităţii şi pe cele ale vârstei înţelepciunii.

Ducu Bertzi și delicata Floare de colț

Atât de neconformist a fost festivalul, încât în prima seară a apărut pe scenă chiar un nebun. Un nebun de alb, pe nume Emeric Imre, un nebun de alb de pe o magică tablă de şah, unde regina neagră are chip slavon şi foarte mari probleme. A urmat Ducu Bertzi, care după ce l-a salutat ridicându-şi celebra pălărie pe cel care ne veghea, ne-a reamintit că este din Maramureş: „Şi-aşa-mi vine câteodată / Să dau cu cuţitul-n piatră”. După care ne-a cântat despre delicata floare de colţ, dar şi de cărările neumblate: „Cânt fără să-mi pese că-i cineva să m-asculte / Îmi place doar toamna când umblu prin frunzele multe / Visez o iubire ce n-a fost şi nu e / Deşi tot mai rece şi singur cărarea mă suie”.

Tot în această primă seară, ne-am amintit că folk-ul nu este numai despre dragoste, ci şi despre revoltă: „ Lume, lume, soro lume / De ce eşti prea rea de gură? / De ce ne priveşti cu ură? / Vinovaţii fără vină / Cer să se facă lumină”!

La sfârşitul acestui prim spectacol, publicul a aplaudat minute în şir în picioare. Artiştii de pe scenă, dar şi pe cel care ne veghea în continuare: Victor Socaciu.

Mircea Vintilă: „Pe pământ avem de toate/Și mai bune și mai rele”

 În a doua zi a festivalului am plecat la plimbare. Prin Bucureşti, pe strada Popa Nan, până la Hala Traian, călăuziţi de Mircea Vintilă. Care apoi ne-a dus, „pentru o cafea turcească şi-o clătită” la Hanul lui Manuc.

Iar după ce am imaginat cafteala dintre Lordul John şi ţăranul român care-l aruncă peste gard pe nobil, supărat că-l deranjase de la măturat curtea, Mircea Vintilă ne-a reamintit şi el că folk-ul nu înseamnă numai iubire. Ci şi revoltă. Revolta generaţiei în blugi, unii acum bunici: „Timpul vieţii ni-i scurt / Hai să-l facem curat (…) Pe pământ avem de toate / Și mai bune și mai rele, / Bune, rele, / Și-nchisori, și libertate / Și-a putea, și nu se poate/ Și ruină, și cetate, / Genii mari, și frunți tembele, / Vânt ce stă, şi vânt ce bate / Și martiri, dar și lichele, / Nedreptate, și dreptate / Și-a putea, și nu se poate / Și noroi și stele.”

          La sfârşitul recitalului, Mircea ne-a declarat: „Mă bucur că suntem aici, la Breaza, să ne aducem aminte de prietenul nostru, Victor Socaciu. Ne bucurăm, pentru că vedeţi cât de multă lume este şi ce frumos a reacţionat publicul. Mă bucur că ceea ce şi-a dorit şi Victor, s-a realizat.”

Vasile Șeicaru: „Dom-le președinte, șef de stat / Nu e prea uşor de îndurat”

După Mircea Vintilă, „Din prea mult, sau prea puțin / Aş mai bea un strop de vin. / Şi o ceaşcă de cafea, / Ori mai bună, ori mai rea / Şi-apoi, ce-o mai fi, om mai vedea”, un vin şi o cafea la care ne-a invitat Vasile Şeicaru. Au urmat, cântate în picioare de întreaga asistenţă, piesele lui de referinţă. Între care, din nou, una de revoltă: „Domnule deputat şi om de drept, / Te băteai mai ieri cu pumnu-n piept / Foamea-i foame, traiul greu /Ai mizat şi ai contat pe votul meu. / Dom-le presedinte, șef de stat / Nu e prea uşor de îndurat / Soare blând la asfinţit / Dacă tot trăim pe muchie de cuţit.”

Tot despre folk-revoltă am vorbit cu Vasile Şeicaru imediat după ce a plecat din faţa publicului: „Folk-ul porneşte de la Dylan, ştim cu toţii. „Vânarea de vânt” este un cântec social. Şi ne aducem aminte că tot atunci începea mişcarea flower power. Da, m-am adresat şi preşedintelui în unul dintre cântecele mele. Nu unui anumit preşedinte, pentru că de când am compus cântecul au trecut mai mulţi preşedinţi. Să nu uităm că, totuşi, cele mai curajoase cântece au fost compuse pe versurile lui Adrian Păunescu, însă lumea a uitat lucrul ăsta. Eu ştiu exact, pentru că eu am cântat în anii ’80 cântece cu versuri imposibil de cântat în altă parte: „Nu e ţara ţărmul roz, / Vilă de vacanţă, / Noi muncim, noi facem cozi, / Fragezi în speranţă. / Mai ieşiţi din adapost, / La lumina zilei, / Tu, cel laş, şi tu, cel prost, / Paraziţi ai pilei.” Ce zici de asta? Sigur, folk-ul este şi revoltă.”

Soția lui Victor Socaciu despre Omul ei Bun: „Este partea frumoasă a vieții mele”

Despre istoria celei de-a treia zile, despre întreaga istorie a acestui moment unic petrecut la Breaza, care l-a omagiat pe Victor Socaciu, cel mai cuvenit ar fi să vorbească Brânduşa Socaciu.

„Victor Socaciu! Pentru unii un simplu nume, pentru alții un artist, compozitor , cântăreț , pentru cei ce l-au cunoscut, un prieten, un suflet cald , un Om Bun. Pentru mine, Victor este partea frumoasă a vieții, a vieții mele intens trăite. El m-a învățat să respir frumosul, el mi-a descifrat taina fiecărui anotimp… Mi-a dat putere, tărie, încredere…Mi-a fost soț, mentor, sprijin, tutore, învățător, doctor de suflet, antrenor de cursă lungă prin această viață plină de felurite probleme…

Dar de ce a fost? El este şi va fi etern  în mine dor, dragoste, lacrimă,  zâmbet, iubire”, ne-a spus Brândușa Socaciu.

Alături de cei menţionaţi, în faţa sălii arhipline au mai apărut, de-a lungul celor trei zile: Adrian Bezna, Tituş Constantin, Sorina Bloj, cu a ei celebră cană cu vin, Florin Săsăsrman, Angela Marieşiu, Laurenţiu Cazan, Cristian Buică, Majoy Gyozo, Vali Petcu şi Niki Puchianu.

Au fost trei zile în care folk-ul a trăit la maxim. În sală erau foarte mulţi tineri, care cunoşteau foarte bine toate piesele. Muzica şi versurile. Le cântau cu bucurie împreună cu artiştii. Deci, folk-ul are viitor. Şi cât va exista folk-ul, va fi şi iubire, va fi şi revoltă.