Se dă startul emisiunii „Insula de 1 milion”, adventure reality-ul ce va avea premiera sâmbătă, 16 martie 2024, la ora 21.00, la Kanal D. Surprize pe bandă rulantă…
„Insula de 1 milion” promite că va fi una dintre cele mai captivante competiții de pe micul ecran. Românii vor putea să le țină pumnii concurenților preferați trei zile pe săptămână, sâmbătă și duminică începând cu ora 21.00 și luni, de la ora 20.00. la Kanal D.
50 de curajoși au lăsat familia și confortul de acasă și au plecat să lupte din răsputeri pe o insulă izolată de tot ceea ce înseamnă civilizație, din Republica Dominicană. Aceștia vor demonstra cât de puternici sunt, iar cel mai bun dintre cei buni va pleca acasă cu premiul de 1.000.000 de lei. Iată 15 dintre aceștia.
Printre concurenți va face parte și Ionuț Sugacevschi, cunoscut ca Jaguaru de la Exatlon
Printre temerarii care au plecat în aventura vieții se numără și Ionuț Sugacevschi, supranumit Jaguaru de la Exatlon, un luptător care va da tot ce are mai bun pentru a ieși câștigător. Specialist în kickboxing, Ionuț nu se va da în lături de la nimic pentru a-și vedea visul împlinit, iar telespectatorii așteaptă cu sufletul la gură să-l revadă. Și va fi un adversar de care se vor teme toți concurenții.
Masterand în istorie, la „Insula de 1 milion”
Un alt concurent care promite să nu ierte nimic este Tudor Andronic, în vârstă de 32 de ani, din Sibiu. Acesta este masterand în istorie, absolvent al UNATC Teatru și actor la Teatrul Metropolis și Teatrul Anton Pan. Se caracterizează ca fiind empatic și sociabil, este într-o relație de șase ani cu actrița Oana Cârmaciu și tatăl unui băiat de trei ani și șase luni.
Tarzy și energia lui vibrantă
Liviu Ionel Dinu sau Tarzy cum îi spun prietenii este originar din Constanța, artist hip hop și antreprenor. Are vârsta de 41 de ani și a intrat în concurs cu dorința imensă de a trece peste toate obstacolele și a câștiga.
Denis, băiatul cu criptomonedele
În vârstă de 19 ani Denis Gavrilovici Nico s-a născut la Graz în Austria și este un tânăr antreprenor din Suceava. Acesta a investit banii câștigați din criptomonede într-un business imobiliar și este consultat web cu o afacere proprie în acest domeniu. Fratele mai mare dintre șase frați și surori a intrat în aventura vieții pentru a demonstra că orice vis se poate împlini.
Lemnaru are un scop nobil
La 27 de ani, Lemnaru Ștefan Iulian este un creator de conținut cunoscut. Originar din Ploiești, el își dorește să devină marele câștigător pentru a folosi banii pentru a ajuta cât mai mulți oameni să-și folosească capacitățile.
Cristi vrea să se depășească pe sine
Un alt concurent dornic să devină marele câștigător al emisiunii „Insula 1 milion” este Cristian Marius Minea, în vârstă de 47 de ani din Otopeni. Director comercial în instalații electrice, acesta este pasionat de sport și vrea să demonstreze tuturor că se poate depăși pe sine și poate fi un exemplu pentru fiica sa de opt ani.
Mihai dorește să-și împlinească visele
La rândul său, Oprișenescu Mihai Iulian, de 33 ani, a lăsat Brașovul și familia pentru a trăi experiențe extraordinare. De profesie inginer software și o poveste de viață cu adevărat extraordinară, Mihai a venit la „Insula de 1 milion” ca să se autodepășească și să-și împlinească visele.
Polițistul Giani vrea să-și cumpere apartament din premiul de la „Insula de 1 milion”
La 24 de ani, Alexandru Giani Toma este un polițist pasionat de meseria sa, dar și fost sportiv de performanță din Afumați, Ilfov. Alex iubește să plece în călătorii și dacă va reuși să fie marele câștigător vrea să-și cumpere un apartament în București.
Marius, teolog, parașutist, barman și concurent la „Insula de 1 milion”
La 29 de ani, Marius Gabriel de 29 de ani, originar din Călărași, are cu ce se lăuda. Absolvent al Liceului Danubius din Călărași, i-a plăcut mult să învețe și are diplome în marketing, teologie, electronică și automatizări. Director într-o societate comercială în construcții, el lucrează și ca barman la evenimente și parașutist în lotul Bucureștiului. Marius a participat și la activități umanitare, livrând și ajutoare umanitare în Odessa (Ucraina).
Cel mai mare vis al Cameliei este să-i ofere o casă fiului său
Originară din Brașov, Camelia Iuliana Beldiman s-a înscris la “Insula de 1 milion” pentru a demonstra că își poate depăși limitele. Femeie puternică ce știe să se impună, lucrează în domeniul transporturi și logistică și și-a crescut singură fiul. Are două mare vise: să-i ofere băiatului său o casă și să devină cât mai repede bunică.
Alina a jucat fotbal în Italia
În vârstă de 35 de ani, contabila Alina Petrea este de origine din Iași și a făcut sport de performanță, handbal dar și fotbal, jucând chiar și la o echipă din Italia. După ce a locuit cinci ani în Italia, a stat alți zece ani la Dublin, în Irlanda, apoi s-a reîntors cu soțul în România pentru fiul lor, care acum are șase ani. Dacă va câștiga premiul cel mare, banii în investi în viitorul micuțului Victor.
Angela vrea să împartă premiul cu copiii greu încercați din Târgu Mureș
La 60 de ani, Angela Moga, din Târgu Mureș este agent de vânzări într-o corporație din domeniul energiei. Mereu pasionată de sport, a făcut gimnastică, atletism, handbal, baschet, cățărări, iar la 16 ani s-a înscris la parasutisti. Nu-i e frică de nimic și s-a gândit să împartă premiul între fiul său și copiii greu încercați din Târgu Mureș.
Carina este fostă concurentă a emisiunii „Bravo, ai stil”
În vârstă de 25 de ani, Murariu Carina Maria a participat la sezonul cu numărul opt al emisiunii „Bravo, ai stil”. Jurist și originară din Timișoara, vrea să-și facă o carieră în învățământ. A venit la emisiunea „Insula de 1 milion” cu speranța că va câștiga și va reuși să-și deschidă o sală de fitness și un restaurant sau o gelaterie.
Nicoleta visează să ajungă investitor imobiliar de succes
Nicoleta Florina Malanca de 25 de ani, din Satu Mare locuiește de șase ani în Cluj și este de profesie agent imobiliar. Tânăra susține că are tot ce-i trebuie pentru a câștiga premiul cel mare. Având adrenalina în vene, Nicoleta visează să devină un investitor imobiliar de succes.
Florica Boboi a câștigat „Chefi la cuțite”
În vârstă de 38 de ani, Florica Boboi este cunoscută publicului din România după ce a câștigat sezonul 10 al emisiunii Chefi la cuțite. Puternică și curajoasă, ea are un mic restaurant în Paris, dar visează la o locație cu specific mediteranean chiar în centrul Parisului, pe bulevardul Champs-Élysées.
Pe primii concurenți înscriși îi puteți vedea AICI
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook