Simona Ionescu / Redactor Șef

Mioara Velicu, la „Rețeaua de Idoli”: „Mă plimb cu avioanele ca și cu căruța, acasă la mine…”

Mioara Velicu, la „Rețeaua de Idoli”: „Mă plimb cu avioanele ca și cu căruța, acasă la mine…”
Cântăreața de muzică populară Mioara Velicu este invitata Irinei Păcurariu în ediţia de azi, 5 iunie, de la ora 21:00, la TVR 2. Este considerată una dintre cele mai apreciate personalități în galeria purtătorilor de cântec popular moldovenesc. Va povesti despre marile valori ale folclorului nostru, pe care le-a întâlnit în cei peste 60 de ani de carieră.

„Sunt un slujitor al folclorului, de care m-am îndrăgostit și care o să fie sufletul meu până o să ajung acolo sus”, spune interpreta de muzică populară Mioara Velicu.

Emisiunea „Rețeaua de Idoli” începe săptămâna alături de o invitată pe care cei mai mulți dintre telespectatori au ascultat-o măcar o dată. E o voce ușor de recunoscut și un om ușor de iubit. Iar mulți îi spun simplu: mama Mioara.
Considerată una dintre cele mai apreciate personalități în galeria purtătorilor de cântec popular moldovenesc, Mioara Velicu, născută în satul Ireasca, comuna Gohor, județul Galați, vine dintr-o familie în care cântecul tradițional era cultivat și respectat. Ediția se difuzează în reluare sâmbătă, 10 iunie, de la ora 14:00.

„În niciun caz nu m-am gândit să ajung unde sunt. Vreau să spun că, nu sunt nici jos, dar nici sus. Sunt la mijloc și cred că este extraordinar de mult să te menții la ora actuală”, spune Mioara Velicu.

O viață petrecută cântând

La 20 de ani, devine solistă a ansamblului folcloric „Rapsodia Dunării” din Galați și apoi își continuă ascensiunea artistică în cadrul orchestrei „Trandafir de la Moldova” din Bârlad. Drumul său nu se va opri aici. Vocea sa este remarcată, iar Mioara Velicu obține consacrarea pe plan național la unul dintre ansamblurile de primă mărime, „Ciocârlia” din București.

Mioara Velicu și Irina Păcurariu la Muzeul Țăranului Român din București

„Ce înseamnă să accepți că poți face carieră fără să fii tratat în mare parte din viață ca vedeta spectacolului, sau cum, aproape ca o răzbunare, devii cu adevărat vedetă după 70 de ani. O doamnă puternică, sinceră, care trăiește din plin bucuria de a fi pe scenă”, spune Irina Păcurariu despre invitata sa de luni 5 iunie, de la ora 21.00, la „Rețeaua de Idoli”.

„Niciodată nu mi-a plăcut să mi se spună vedetă. Eu sunt un slujitor al folclorului, de care m-am îndrăgostit și care o să fie sufletul meu până o să ajung acolo sus. Spun că sunt la mijloc pentru că mai am trepte de urcat și mă gândesc că e foarte bine să nu ajungi acolo sus pentru că ar fi căzătura groaznică. Dar dacă mai am ceva de spus publicului care m-a făcut ceea ce sunt, trebuie să vin cu noutăți și trebuie să îl respect, pentru că și el mă respectă”, adaugă Mioara Velicu.

Întâlnirea cu echipa „Rețelei de Idoli” are loc într-unul dintre cele mai frumoase locuri, „Muzeul Țăranului Român”. Anul acesta, Mioara Velicu sărbătorește 61 de ani de carieră, iar la „Rețeaua de Idoli”, interpreta de muzică populară și-a deschis sufletul și a vorbit despre artiștii mari pe care i-a cunoscut și alături de care a cântat pe scenă, dar și despre soțul său, fostul campion olimpic și mondial de lupte greco-romane, Nicolae Martinescu.

Ce nu a învățat de la Benone Sinulescu


„Am învățat foarte multe lucruri de la Benone Sinulescu. El m-a adus în București, la Ansamblul Ciocârlia. I-a plăcut vocea mea și i-a spus șefului ansamblului să mă ia. Ieșise la pensie Angela Moldovan și aveau nevoie de o solistă moldoveancă. Am învățat multe lucruri de la el, dar nu am învățat diplomația. De exemplu, când dădea cineva telefon și îl solicita să vină să cânte, spunea „Stați puțin, că mă sună cineva. Reveniți peste jumătate de oră!”. Și apoi se interesa, își aranja ora, cât să ceară sau când să se ducă. Eu, zic imediat, da, când să vin? Am avut noroc să cunosc și să fiu lângă soliștii foarte mari de muzică populară: Benone Simulescu, Irina Loghin, Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca…. am avut modele și mi-a prins extraordinar de bine”, mai spune Mioara Velicu.

„Mă plimb cu avioanele ca și cu căruța, acasă la mine…”

Cu un repertoriu bogat, voce frumoasă și cu totul originală prin culoarea sa bogată în rezonanțe grave, Mioara Velicu reușește să dezvăluie un tip de sensibilitate cu totul aparte, atingând toate extremele trăirilor sufletești, de la expresiv sau nostalgic și până la exuberant. Și-a început cariera artistică în 1963, dar și acum agenda sa de spectacole este plină, iar invitațiile curg nu numai din țară, ci și în străinătate. Nu are emoție să meargă orinde în Europa, mai mult, spune cu umor: „Mă plimb cu avioanele ca și cu căruța, acasă la mine…”

„Când e vorba de plecare nu știu de nimic. Mă ceartă nepoată-mea și fiică-mea și-mi spun: „Mamă, trebuie să stai acasă, trebuie să stai liniștită. Avem tot ce ne trebuie, ai filmări, ai imprimări…”. Dar nu pot, pentru că dacă nu cânt viața mea va fi mai urâtă. Când o să văd că nu mai pot sau nu-mi mai merge vocea, atunci sunt pregătită pentru a mă retrage!”, spune interpreta de muzică populară, Mioara Velicu, la „Rețeaua de Idoli”.

Ediția se difuzează în reluare sâmbătă, 10 iunie, de la ora 14:00, tot pe TVR 2.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre