Românii schimbă data la Oktoberfest. Distracția cu bere începe la Brașov, joia aceasta. Deși celebrul festival pentru spațiul germanic are loc în luna octombrie – de unde îi vine și numele, românii l-au decalat, hotărâți să nu irosească timpul prețios. Oktoberfest, cel mai mare festival al berii din România, deschide butoaiele cu bere și anunță tradiționalul slogan: „Tzike, tzake!“
Românii schimbă data la Oktoberfest
Joi, 2 septembrie, începe cel mai mare festival din România: Oktoberfest, Braşov 2021. Ediţia cu numărul 12 va fi organizată cu un număr mai mic de participanţi, astfel că organizatorii recomandă rezervarea meselor din timp. Participarea este gratuită, iar regulamentul de participare, cu respectarea normelor epidemiologice, vor fi făcute publice vizibil, încă de la intrare.
Evenimentul va dura 10 zile, în perioada 2-12 septembrie. Marea deschidere va avea loc, începând cu ora 17:00, cu o paradă, care pleacă din Centrul Istoric, spre locul de desfășurare al festivalului, fostul Stadion Municipal.
Brașovenii vor fi chemați la distracție și bere dintr-un car alegoric, din care sunt împărţite trecătorilor pălării, halbe de bere sau alte obiecte cu însemnele Oktoberfest. O jumătate de oră mai târziu, organizatorii ajung la locul de desfăşurare a evenimentului, unde vor da cep butoiului cu bere, în prezenţa fanfarei Burzenland, care va fi alături de braşoveni şi turişti în în aproape toate zilele sărbătorii.
„Este cel mai mare festival popular din România pentru toate vârstele, la care vin formaţii din Germania şi din România. Aşa cum a fost de fiecare data în ultimii ani, vom avea zona de caruseluri şi parc de distracţii pentru copii, iar anul acesta vom avea un singur cort, din cauza condiţiilor sanitare.
Anul trecut nu s-a ţinut, pentru că nu era posibil din cauza pandemiei, dar pot să vă spun că în 2019 au fost 400.000 de vizitatori ai festivalului, în 11 zile. S-au băut 1.000 de hectolitri de bere (adică 100.000 de litri – 200.000 de beri, cee ace arată că nu doar berea este consumată la acest festival, ci foarte mulţi vin pentru distracţie şi nu consumă bere), din care cea mai mare parte a fost berea locală Ciucaş”, a dezvăluit organizatorul festivalului, Christian Macedonschi, conform ziarului Adevărul.
Distracție cu oaspeți din spațiul german la Oktoberfest Brașov
Oktoberfest este un eveniment la care parteneri sunt camerele de comert din România, Germania şi Austria. Christian Macedonschi a mai precizat că anul acesta vor participa și 2 formaţii din Bavaria. De la Primăria Nurneberg vine un consilier local la deschidere, un sas din Nadeş, care este un mare prieten al Braşovului.
Și cum berea merge de minune alături de specialităţi culinare, participanții vor găsi și mâncare din belșug pe durata festivalului. Pe lângă mici, coaste sau alte specialităţi locale, oaspeţii vin la festival şi pentru celebrii weisswurst-I sau alţi cârnaţi tradiţionali din Germania.
Accesul la Oktoberfest Brașov se va face pe bază de certificate de vaccinare sau test Covid-19 negativ. În acest sens, organizatorii au încheiat un parteneriat cu două clinici din Braşov, astfel că testele, în cazul celor nevaccinați, se pot face şi la intrare. În fiecare seară a festivalului vor exista concerte, concursuri şi multe alte distracţii.
Sâmbătă, 4 octombrie, va fi aleasă Miss Oktoberfest. Organizatorii anunță un concurs la care spectatorii sunt invitați să voteze cea mai frumoasă domnişoară care participă la sărbătoarea berii. Un concurs cel puţin la fel de aşteptat va avea loc chiar în ultima zi de Oktoberfest, duminică, 12 septembrie. Atunci va fi ales Regele Oktoberfest, chiar înainte de închiderea festivalului.
Sursa foto: Facebook / Oktoberfest România
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook