Simona Ionescu / Redactor Șef

Scandal după scandal la Eurovision. „Alianța” artiștilor consacrați distruge preselecțiile

Scandal după scandal la Eurovision. „Alianța” artiștilor consacrați distruge preselecțiile
Nimeni nu știe până în acest moment dacă România va ajunge sau nu în finala de la Torino, dar situația nu e deloc plăcută la Eurovision.

După discuțiile contradictorii legate de piesa lui Cezar Ouatu, e posibil ca piesa compusă de Costi Ioniță să fie descalificată.

Scandal după scandal la Eurovision. „Alianța” artiștilor consacrați distruge preselecțiile

Piesa compusă de Costi Ioniță pentru Eurovision, „România mea”, a stârnit un adevărat scandal. Melodia a fost realizată cu 18 ani în urmă, iar acum vedeta i-a schimbat orchestrația. Doar că regulamentul spune că piesele înscrise trebuie să nu fie lansate înainte de 1 septembrie 2021. Drept urmare, o comisie a început să analizeze în amănunt situația și e posibil ca melodia să fie descalificată.

Mindora a luat foc

Imediat ce a auzit de aceste lucru, Minodora, una dintre interpretele melodiei s-a enervat îngrozitor, afirmând că s-a știut de la început că piesa nu este nouă. “S-a știut din momentul în care a fost acceptată piesa. Nu e plagiat, dar e diferența asta de acum 18 ani!

Asta e, dacă vom merge mai departe, mergem, dacă nu, mergem mai departe și eu, și Costi cu cariera! Nu suferim noi de Eurovision, nu leșinăm dacă nu ajungem acolo. Să-mi arătați mie un compozitor de-al nostru în afară de Costi Ioniță care mai face așa piesă? Este deranjant că România e în doliu după maneaua-rock și tot România blamează maneaua lui Costi și S

S-a făcut dreptate!

După ce au dezbătut problema pe toate părțile, cei din comisia TVR au dat și rezultatul final. Piesa nu va fi descalificată, fiind considerată o operă nouă. Iată și care e motivația. “Refrenul piesei muzicale înscrisă în concursul Selecției Naționale Eurovision 2022 are o linie melodică diferită, în unele părți augmentată, în altele, diminuată sau cu motive total diferite.

Conform legislației în vigoare, adaptarea unei opere muzicale se consideră o nouă operă muzicală, cu o altă linie melodică și cu alt aranjament orchestral, adică o operă muzicală generatoare de noi drepturi patrimoniale de autor.

În această situație, membrii comisiei de contestații consideră, în unanimitate, că noua variantă a piesei muzicale înscrisă în concurs nu încalcă dispozițiile Regulamentului Selecției Naționale cu privire la perioada strictă de comunicare publică a cântecului, respectiv 1 Septembrie 2021″, se arată în comunicatul echipei Eurovision România.

Scandal între Cristian Faur și Mihai Alexandru

În timpul semifinalei Eurovision a intrat dihonia și între membrii juriului. Este vorba de Cristian Faur și Mihai Alexandru, cel care i-a compus piesa For everyone lui Cezar Ouatu. Potrivit informațiilor oferite de Click, se pare că totul a început după ce Cristian Faur a afirmat că piesa lui Mihai Alexandru nu ar fi bună pentru a continua competiția.

Compozitorul s-a simțit lezat și a făcut un prim comentariu pe facebook. „S-au răcorit oamenii. M-au desființat, deși nu cred că le-a cerut nimeni asta. Și-au vărsat tot amarul strâns în ei de atâta timp. Bine că nu mi-au tras și o palmă, am scăpat ieftin”, au fost cuvintele lui Mihai Alexandru.

Cezar Oautu se declară dezamăgit total

La rândul lui, Cezar Ouatu a ținut să spună tot ce are pe suflet în legătură cu Eurovision. Artistul susține că piesele nu sunt jurizate așa cum trebuie, motiv pentru care nu ar trebui să mai mire pe nimeni că s-ar putea ca nici anul acesta România să nu intre în finala de la Torino.

„Mulțumesc pentru susținerea la Eurovision România! Sincer, mă simt mai ușurat că s-a oprit totul aici, că am ieșit din tot acest circ social media și nu numai. Contrar răutăților gratuite din partea unor “fani” cum că totul e blat, că eu voi câștiga datorită unor relații de prietenie cu cei din juriu, etc …

Iată dragilor că am fost doar o parte interesantă, care a dat bine la număr, într-o selecție națională Eurovision extrem de slabă din toate punctele de vedere. Acest val al “tineretului” din finală mă bucură și era clar de la început ce-și doreau cei din delegația TVR1 l.

A fost o experiență personală foarte frumoasă! Piesa For Everyone cu siguranță va continuă să răsune în concertele mele din toată lumea! Mulțumesc Mihai Alexandru! Dezamăgit total în schimb de ceea ce se va întâmpla la Torino!”, a explicat Cezar. Nu în ultimul rând, cântărețul spune că pentru a participa la Eurovision, o persoană trebuie să aibă nu doar piesă bună și voce, ci și carismă și să știe să cucerească publicul.

Sursă foto: instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre