Simona Ionescu / Redactor Șef

Se pregătește o versiune modernă Anna Karenina

Se pregătește o versiune modernă Anna Karenina
Netflix a anunţat ca va produce primul serial după un film original rusesc. Iar acest lucru nu putea fi decât după o poveste clasică.

Se pregătește o versiune modernă Anna Karenina. Romanul lui Lev Tolstoi  va fi ecranizat de Netflix, acesta fiind totodată şi primul său serial original rusesc, relatează EFE.

Rolul principal va fi interpretat de actriţa şi model Svetlana Jodchenkova, a anunţat într-un comunicat Netflix. Compania de streaming nu a dezvăluit însă și numele celorlalţi membri ai distribuţiei care participă. Serialul va fi numit „Anna K”.

„Suntem incredibil de mândri să anunţăm primul nostru serial rusesc alături de 1-2-3 Production. O talentată echipă de scriitori şi producători a creat un serial plin de imaginaţie şi fascinant”, a declarat directorul secţiei Original Series al Netflix, Michael Azzolino.

Se pregătește o versiune modernă Anna Karenina

Adaptarea pentru micile ecrane a romanului lui Tolstoi i-a avut ca scenarişti pe Roman Kantor şi Maria Mikulina. „Acţiunea se petrece în Rusia de azi. O femeie din înalta societate, Anna Karenina, soţia viitorului guvernator de Sankt Petersburg începe o relaţie cu Alexei Vronski, moştenitor al imperiului aluminiului”, se arată în comunicat.

Potrivit lui Kantor, transpunerea Annei Karenina în Rusia secolului XXI şi „prezentarea sa în faţa întregii lumi în propria limbă prin intermediul magiei Netflix este un vis devenit realitate”. celebrul scenarist arată că „ideea acestui serial mi-a venit la propriu într-un vis şi de atunci m-a obsedat”. Serialul va fi filmat la Moscova şi la Sankt Petersburg, fosta capitală imperială rusă.

Amintim că romanul Anna Karenina de Lev Tolstoi, publicat iniţial în mai multe părţi între 1873 şi 1877, este considerat una dintre capodoperele literaturii universale.

Sursa foto: Instagram

Irinel Columbeanu și-a reluat vechile obiceiuri. Femei, mașini scumpe și restaurante de lux

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre