La o săptămână după ce a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru întreaga carieră, actrița Rodica Mandache revine pe scenă cu o nouă premieră. Spectatorii o vor putea vedea în spectacolul „Dușmănie. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor” la Teatrelli.
Acesta e un spectacol interdisciplinar scris și regizat de Gabriel Sandu, în care joacă alături de actorii István Téglás și Edith Alibec. Avanpremiera și premiera sunt deja sold out, însă puteți achiziționa bilete pentru reprezentațiile următoare.
Un spectacol despăre felul în care trăim
Spectacolul chestionează felul în care trăim, dar și în care reflectăm aceeași realitate prin prisma dramelor din interiorul realizării unui film documentar. „Rodica Mandache o interpretează pe Ioana, membră a fostei securități, logopedul lui Nicolae Ceaușescu și omul din spatele rostirii discursurilor dictatorului, care ajunge să devină personaj principal al unui film documentar semnat de Alina (Edith Alibec).
Între cele două se află István Téglás, nepotul Ioanei, un tânăr plin de talent artistic, însă marcat de un parcurs anti-social și de singurătate, fiind crescut exclusiv de către bunica sa. Totul ia o turnură neașteptată când filmul documentar realizat de Alina câștigă un premiu important. În urma vizbilității și atenției pe care evenimentul o generează, viața celor trei personaje se schimbă definitiv, iar publicului i se dezvăluie trecutul trauamtic care le leagă”, transmit reprezentanții Teatrelli.
Spectacolul sondează, totodată, cât din ceea ce vedem este adevăr și cât este ficțiune în genul de film documentar și explorează ce se întâmplă la nivel individual atunci când poveștile complicate sunt prezentate public într-o manieră simplificată sau chiar manipulatoare.
Avanpremiera și premiera spectacolului „Dușmănie. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor” din 28 și 29 septembrie sunt sold out. Următoarele reprezentații vor avea loc în octombrie, în formula specifică pentru respectarea regulilor de distanțare socială, cu 31 de locuri disponibile în interiorul teatrului pentru fiecare reprezentație a spectacolului.
Sursa foto: Instagram
Accident grav într-un mare show TV. Vedetele sunt în stare de șoc
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook