Simona Ionescu / Redactor Șef

„Suntem absolut încântați că vom ajunge pentru prima dată la Timișoara, un oraș în care ne doream de mult să cântăm, unde avem mulți prieteni și de care pe mine personal mă leagă o istorie de o viață. Când am terminat albumul Dans, cel trăit și simțit intens în perioada de izolare, nu am sperat că vom ajunge să îl prezentăm și în alte locuri decât în București.

Dar, iată că din fericire, mai sunt oameni care fac mari eforturi să țină scenele deschise și să permită muzicii să existe în continuare”, spune Doru Pușcașu.

Evenimentul de lansare de la Timișoara de pe 29 august de la FABER va începe la ora 20:00 și va respecta toate normele de siguranță, fiind permis accesul unui număr limitat de participanți.


Adevărul despre viața intimă a lui Shakespeare a ieșit la iveală. Îi plăceau…

Documentarul Anthropocene: The Human Epoch în premieră în România la Flight Film Festival


Biletele s-au pus în vânzare, în doua variante, pachete de 2 si 3 persoane (în număr limitat), la prețul de 45 lei/persoană, fiind disponibile online de pe eventbook.ro.

Album – experiment social

Dans este un album compus în perioada de izolare, după ce membrii trupei au locuit  împreună 15 zile, timp în care au compus șase piese despre stările pe care le-au experimentat de la începutul pandemiei. Bune și rele, de la frică și incertitudine, la tihnă și recunoștință pentru timpul dat.

Astfel, albumul este o invitație în universul personal al trupei în care publicul va descoperi și vulnerabilitate și siguranță și revoltă și deznădejde, într-un discurs sincer, extrem de diferit stilistic de la o piesă la alta. Un indie rock cu o mulțime de influențe, de la alternative și post rock, la disco și electro pop.

De asemenea, albumul Dans este disponibil pe toate platformele de streaming – https://smarturl.it/omlalunaDansEP.

Om la lună Timișoara marchează debutul oficial al trupei în orașul de pe Bega. Doru Pușcașu și membrii bandei sunt entuziasmați de această oportunitate de a aduce Om la lună Timișoara pe scena FABER. Evenimentul din 29 august promite o experiență muzicală intensă, cu lansarea albumului ‘Dans’. Om la lună Timișoara va fi un moment special pentru fanii din regiune care așteptau această apariție memorabilă. Horoscop. Eclipsa totală de Lună sângerie din 3 martie 2026 aduce răsturnări de situație pentru 3 zodii.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre