Stan și Bran, cel mai iubit și faimos cuplu de comici. Ce a făcut Stan când a murit Bran

Stan și Bran, cel mai iubit și faimos cuplu de comici. Ce a făcut Stan când a murit Bran
Stan și Bran, un cuplu de comici care a strârnit râsete încă de la primul lor film. Chimia dintre actori a fost specială, practic se completau unul pe altul, stârnind hohote de râs. Au fost destinaţi să atingă culmile succesului împreună.

Stan şi Bran au fost unii dintre cei mai iubiţi actori de comedie şi pionieri în lumea cinematografiei. Stan Laurel, un actor britanic slăbănog, şi Oliver Hardy, un american rotofei, au fost destinați să devină celebri împreună.

Îi lega o prietenie atât de sudată, încât la moartea lui Bran, Stan a fost devastat și a refuzat să meargă la înmormântare, apoi nu a mai lucrat vreodată.

Stan și Bran, o prietenie pe viață

Stan și Bran, un cuplu de comici care au schimbat lumea umorului. Este considerat  cel mai faimos duo din istoria comediei. Personajele interpretate de Stan Laurel și Oliver Hardy erau copilăroși, împiedicați și intrau tot timpul în cele mai trăsnite situații. Au fost marinari, cântăreți, dansatori, câte și mai câte roluri.

Așa cum se întâmplă des în viață, destinul i-a unit. S-au întâlnit din întâmplare și au jucat peste 20 de ani ca unul dintre cele mai frumoase cupluri din istoria cinematografiei mondiale.

Stan visa să fie regizor, dar succesul de la primul film în cuplu cu Bran i-a schimbat soarta. Au apărut în 107 filme scurte și de lung metraj. Făceau și zece filme pe an, iar succesul era garantat. Bran făcea pe șeful, iar Stan era împiedicatul. 23 de lungmetraje, 32 de scurtmetraje mute, 40 de scurmetraje şi alte producţii, între anii 1920 şi 1950.

Cei doi actori au plecat dintre noi demult, dar și azi au mulți admiratori. Au bucurat mai multe generații de oameni de pe toată planeta.

Stan Laurel visa să fie regizor

Stan Laurel era britanic, iar tatăl lui era actor de succes și avea mai multe săli de spectacol în nordul Angliei și în Scoția. Practic, a crescut în spatele scenei, iar primele sale roluri le-a primit chiar de la tatăl lui. În acte, se numea Arthur Stanley Jefferson  și jucase în 50 de filme înainte de a îl întâlni pe Oliver Hardy. În Anglia își dezvoltase abilitățile de actorie și de pantomimă, așa că râsul său unic era exersat de când era copil.

Oliver Hardy se numea în acte Norvell Hardy, fiul veteranului de război Oliver Hardy. Avea înclinaţie spre muzică şi teatru, iar la un moment dat ajunsese să le facă pe toate. A fost manager independent la cinematograful din Milledgeville. El era vânzătorul de bilete, proiecţionistul, portarul şi administratorul propriu-zis al localului. Era anul 1910, iar Hardy avea 18 ani. În 1913, s-a mutat în Florida, convins că este mult mai bun ca actor decât cei pe care îi vedea în filmele vremii.

Aici s-a întâlnit din întâmplare cu Stan Laurel. Chiar de la primele lor apariţii împreună, în „Duck Soup‟ şi „Slipping Wives‟, lansate în anul 1927, Stan Laurel şi Oliver „Babe‟ Hardy au avut succesul pe care amândoi îl visau.

Norvell a fost supranumit „Babe Hardy” sau „Micul Hardy”. Îl ajuta aspectul fizic: cântărea peste 130 de kg, dar avea o faţă de bebeluş morocănos.

Dezastru în viețile personale

Colaborarea lor a depăşit 20 de ani, cei doi formând unul dintre cele mai cunoscute cupluri de comedianţi din toate timpurile.

Laurel şi Hardy au fost prieteni în viaţa reală. La momentul lansării alături de Oliver, în 1926, Stan avusese deja o relație catastrofală. S-a îndrăgostit de actriţa Mae Dahlberg care s-a dovedit a fi o adevărată pacoste. Voia să joace în toate filmele în care Stan avea roluri. Cei doi se certau violent și se spune că producătorul Joe Rock, care se ocupa de Stan, i-ar fi plătit o mică avere lui Mae ca să-şi părăsească partenerul şi să se întoarcă în Australia natală. Acesta avea să fie doar începutul.

De fapt, actorul a fost căsătorit de 4 ori. O dată cu Lois Nielson, de 2 ori cu Ruth Rogers și o dată cu solista Vera Ivanova Shuvalova. În 1926, actorul s-a căsătorit cu actrița Lois Nielson, dar mariajul s-a terminat în 1933. Cei doi copii avuți de Stan împreună cu Lois au decedat la vârste fragede, iar el a continuat să trăiască o viață tumultoasă și neîmplinită.

Stan și Bran, un cuplu de comici care a strârnit râsete încă de la primul lor film
Așa arătau cei doi comici în 1956, un an înainte ca Bran să moară. Slăbise 65 de kg

Alcool, medicamente, jocuri de noroc

La rândul său, Bran o întâlnește pe Myrtle în 1927.  Viața casnică nu a fost reușită pentru că Myrtle era dependentă de alcool, iar sănătatea ei mintală era una șubredă. Desele certuri de cuplu l-au împins pe Ollie în brațele Violei Morse, o mamă divorțată. Dragostea lor de la distanță se sprijinea pe pasiunea comună pentru jocurile de noroc. Totul era să se termine cu un dezastru. Viola s-a îndopat cu sedative și a suferit un accident de mașină. Miraculos, a reușit să supraviețuiască.

În 1939, Bran a cunoscut-o pe Virginia Lucille Jones, femeia alături de care și-a petrecut tot restul vieții. Lucille era scenaristă și lucra pentru un film și a pățit un mic accident. S-a lovit cu capul de un stâlp de iluminat, pe platoul de filmare. Dusă pe targă, ea a trecut prin fața lui Bran, care a rămas fascinat de frumusețea ei.

Cei doi s-au căsătorit în 1940 iar Lucille a stat alături de el atunci când actorul, după ce a suferit un atac cerebral (1956), nu a mai putut să vorbească și să se miște. Un an mai târziu a mai suferit două atacuri cerebrale și a murit la vârsta de 65 de ani. Devastat, Stan a refuzat să mai lucreze vreodată. Stan Laurel a murit la 75 de ani, în 1965. Sursa: britannica.com


Actrița Olivia Hussey, care a jucat rolul Maicii Domnului, era celebră de la 15 ani

Greta Garbo, cea mai misterioasă dintre vedetele de la Hollywood

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp