50 de ani, în pustiul Athousului, părintele Ștefan, cel mai cinstit pustnic sârb aghionit, s-a rugat necontenit. Și a primit darurile Domnului.

Ștefan din Karoulia, călugărul care mergea pe apă

Despre viața părintelui Ștefan din Karoulia nu se cunosc cu adevărat date reale nici în ziua de astăzi. Din ceea ce se cunoaște până în acest moment, Papa Stefanos, așa cum a fost numit de greci, a fost hirotonit diacon de Sfântul Nicolae Velimirovici.

Extrem de modest, părintele Ștefan a locuit într-o chilie pe care a moștenit-o de la cuviosul Sofronie Saharov, ucenicul sfântului Siluan Athonitul. Sfinția sa avea darul proorociei, existând mărturii că ceea ce a spus părintele s-a adeverit întotdeauna. Dar și informații că mergea pe apă întocmai ca sfântul apostol Petru.

A scăpat mulți tineri din ghearele drogurilor

Înainte cu un an ca sfinția sa să plece la cele veșnice, a fost chemat în patria sa natală, Serbia, la mănăstirea Slanci. Se crede că părintele Ștefan ar fi răspuns pozitiv invitației patriarhului Pavle cu care avea o legătură strânsă pentru a le veni în ajutor credincioșilor sârbi.

Pe de altă parte se crede că ar fi acceptat, întrucât chilia sa a ars în urma unui incendiu. Din momentul în care a revenit în Serbia, mănăstirea era plină zi și noapte de credincioși. Se spune că părintele ar fi ajutat foarte mulți tineri să scape din ghearele drogurilor. Doar că acest lucru l-a zbuciumat foarte tare.

Din mormântul lui, o mireasmă se răspândește în mănăstire

Și atunci a luat o decizie șocantă. Nimeni nu a mai putut vorbi cu el până a trecut la Domnul. La vârsta de 80 de ani, unul dintre cei mai prețioși călugări ai lumii, Ștefan de la Karoulia a plecat să-și doarmă somnul de veci. Acesta a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii Slanici. Călugării spun că și acum, de multe ori la mormântul lui Ștefan o mireasmă se răspândește peste tot în sfântul lăcaș. Ce dovadă mai clară că părintele se roagă și are grijă tot timpul de credincioșii săi?, spun ei.

Sursă foto: sfantulmunteathos

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp