Actrița Nuami Dinescu recunoaște că îi place bârfa, ca oricărei doamne și consideră că nu e nimic nepotrivit atâta vreme cât „bârfa mea nu face rău, nu spui lucruri care pot avea consecințe”.
Noul serial „Lasă-mă, îmi place. Camera 609” a cucerit telespectatorii. Actorii reușesc să împletească, așa cum doar ei pot să o facă, bârfa cu iubirea, comedia cu suferința, exact ca în viața reală. Chiar dacă joacă un rol secundar în această peliculă, actrița Nuami Dinescu reușește să-i facă pe români să râdă cu gura până la urechi prin replicile pe care le oferă.
Actrița joacă rolul unei femei căreia îi place mult să ducă vorba, desigur nu fără a fi răsplătită pentru efortul pe care îl face. Talentata actriță a mărturisit că îi place foarte mult rolul, mai ales că este lăsată să-și pună amprenta asupra personajului, fără să fie condiționată de producătorul serialului, celebra Ruxandra Ion.
„Bârfa este un exercițiu al limbii”
Nuami Dinescu a povestit într-un interviu recent că a avut norocul să o cunoască pe regretata scriitoare Ileana Vulpescu, care a iubit-o foarte mult și a urmărit-o cu mare bucurie în perioada în care avea emisiune la TVR. Scriitoarea avea o părere bună despre bârfă, considerând-o „un exercițiu al limbii”, atâta timp cât nu se ajunge atât de departe încât să facă rău unei persoane. La rândul său, Nuami Dinescu a recunoscut că îi place să bârfească și are mare grijă să nu spună niciodată lucruri care ar putea avea consecințe grave.
Bârfa creează legături între oameni
Și specialiștii aprobă bârfa, fiind de părere că aceasta ajută oamenii să-și creeze legături. Pentru că, fie că vrem să recunoaștem, fie că nu, bârfa este cea mai la îndemână formă de socializare. „Oamenii au nevoie de cât mai multă informație despre cei din jur, despre cât de diferiți sunt, dacă sunt sau nu de încredere, dacă cineva încalcă regulile grupului, cine cu cine este prieten, ce personalitate și ce perspective au ceilalți membri ai săi și așa mai departe”, a explicat și Mark Leary, profesor de psihologie și neuroștiințe în cadrul Universității Duke.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook