Simona Ionescu / Redactor Șef

Adi Minune, viața lui dincolo de chefurile cu interlopii

Adi Minune, viața lui dincolo de chefurile cu interlopii
Adrian Minune, pe numele său real Adrian Simionescu, este unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de manele, muzică țigănească și muzică lăutărească din România. Generațiile mai tinere știu puține despre viața lui privată.

S-a născut pe 24 septembrie 1974 în comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov și este cunoscut de public și sub numele de Adi de Vito sau Adrian Copilul Minune. Dincolo de cariera care l-a consacrat, artistul și-a dedicat mereu timpul și familiei sale.

Adrian Minune a muncit din greu de-a lungul carierei sale, dar nu și-a neglijat niciodată familia. Cu toate că meseria de manelist a implicat numeroase nunți, botezuri și petreceri, adesea obositoare, artistul și-a organizat programul în așa fel încât să fie alături de cele două fiice ale sale, Karmen și Adriana.

Manelistul este un tată mândru și se laudă cu cele două „comori” ale sale, nu doar pentru frumusețea lor, felul în care ele s-au maturizat și dezvoltat, dar și pentru talentul uimitor pe care l-au moștenit, chiar de la el. Karmen și Adriana au călcat pe urmele tatălui lor, făcând ravagii în industria muzicală.

Anul trecut, Adriana Simionescu a participat la „Vocea României” și a făcut parte din echipa lui Horia Brenciu. Nu a mers foarte departe, însă tânăra e optimistă și decisă să muncească pentru a demonstra că va reuși singură în carieră, așa cum a făcut tatăl ei. Solista a declarat după ieșirea din concurs: „Am vrut să arăt lumii că premiile mele, lucrurile pe care le-am făcut, au fost făcute de mine şi nu de numele lui (Adrian Minune – n.r.). Tatăl meu este Adrian Minune şi este cântăreţ de manele. Din această cauză eu trebuie să muncesc mult mai mult decât un copil normal”.

Karmen Simionescu a făcut furori și în mediul online, fiind foarte activă pe rețelele de socializare. Frumoasa artistă a postat recent o fotografie pe contul de Instagram, în care apare alături de sora ei și de celebrul lor tată. După doar câteva minute, imaginea distribuită a fost „inundată” de aprecieri și de complimentele fanilor.

Cine a „furat” locul fiicelor lui Adrian Minune

Celebrul manelist și-a împărțit mereu iubirea celor două fete. Cu toate acestea, de ceva timp, el a pus pe altcineva pe primul loc, pentru că mezina familiei este în centrul antenției acum. Artistul se mândrește și cu nepoțica lui, Sofia. Așadar, dintr-un tată împlinit, Adrian Minune s-a transformat în cel mai fericit bunic! 

Precum și-a dedicat timpul fiicelor sale și le-a îndrumat către cea mai bună educație, dar și arta muzicii, Adrian Minune va avea grijă ca nepoata lui să se dezvolte la fel de frumos.

Karmen trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Bogdan Căplescu. Cei doi se iubesc la nebunie, iar de un an și patru luni viața lor a devenit una completă. De când fiica lor a venit pe lume cei doi i-au dedicat micuței întreaga existență. 

Nașterea nu a fost deloc una ușoară pentru fiica lui Adrian Minune. La un moment dat, ea a vorbit despre această perioadă grea din viața sa. Mai mult de atât, Karmen a fost și în depresie. Ea a avut nevoie de un psiholog pentru a-și reveni și nu îi este rușine să recunoască acest lucru. Ea și-a încurajat fanele să procedeze la fel, dacă vreodată vor fi în aceeași situație. 

„Am stat la perfuzii cam o oră și am intrat în sala de operații (…). Eu eram operată, deschisă pe masă și auzeam doctorița spunându-i unei rezidente *Nu așa, coase încă o dată. Nu așa*. Și îi dădea peste mână. Într-un final, m-au cusut și m-au mutat de pe un pat pe celălalt ca să mă poată scoate din sala de operații. Ai mei toți erau galbeni la față”, a declarat Karmen. 

Băiatul lui Adi Minune

Celebrul manelist are și un băiat. Altă comoară a vieții lui. Florin Adrian s-a specializat în chitară clasică. Adrian Minune este încântat de faptul că juniorul îi calcă pe urme, urcând la un moment dat pe scenă într-un duet cu băiatul său.

 

Locuri sacre pe vremea dacilor, explorate la „Exclusiv în România”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre