Cei mai importanți bărbați din viața Ancăi Țurcașiu au răsfățat-o și au iubit-o. Va mai găsi oare pe cineva să facă la fel?
Anca Țurcașiu, pusă la grea încercare. E pregătită de o nouă relație, dar dă doar peste bărbați fricoși
Anca Țurcașiu a trecut peste momentele grele cauzate de divorț și își dorește să iubească din nou. Cântăreața spune că nu duce lipsă de admiratori secreți, care îi trimit tot felul de cadouri și le mulțumește pentru asta, însă a constatat că bărbații sunt fricoși. Ce motiv au să se sperie de o asemenea frumusețe de femeie?
Se pare că aceștia au o teamă să nu greșească în fața unei femeie atât de puternice și atunci se pierd. „Sunt pregătită, dar bărbații sunt foarte fricoși, iar cu Bradley Cooper e… complicat! Ce să facem (…) Da, trimit mesaje, flori, normal, sunt răsfățată și iubită.”, a afirmat Anca Țurcașiu.
Își dorește un bărbat asemănător cu tatăl și bunicul
Anca Țurcașiu a știut dintotdeauna ce vrea de la un bărbat: să semene cu tatăl și bunicul ei care au adorat-o. „Noi ne raportăm la cei mai importanți bărbați din viața unei femei. Pentru mine sunt bunicul și tatăl, de la care am învățat niște lucruri. Bunicul meu îmi punea mâna pe cap înainte să adorm și venea de la Ploiești la București cu trenul, ca să-mi țină mâna pe cap când făceam injecția cu penicilină, în fiecare zi și se întorcea acasă la Ploiești. Ai mai auzit așa ceva?
Îți vine să crezi că tatăl meu, toată viața, m-a trezit mângâindu-mi degetele de la picioare și citindu-mi poezii de Nichita Stănescu? Tata și astăzi mă sună și mă întreabă: „Ai 10 minute?. „Da, tată!”. Vreau să îți citesc două poezii. Dacă îți spun că am toate lucrurile astea legate de acești doi bărbați ca brazii din viața mea, atunci am să fac copy/paste și am să spun că aștept un bărbat ca bradul care să mă mângâie.”, a declarat Anca Țurcașiu, pentru Viva. Anca a fost căsătorită cu medicul Cristian Georgescu și a divorțat după 21 de ani de mariaj.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook