Simona Ionescu / Redactor Șef

Antonia și fiica ei Maya, întâlnire la dublu. Cu cine s-au distrat cele două. FOTO

Antonia și fiica ei Maya, întâlnire la dublu. Cu cine s-au distrat cele două. FOTO
Antonia este fericită zilele acestea, căci fiica ei, Maya, se află în România. Astfel, cele două au avut parte de distracție cu prilejul unei întâlniri la dublu. Imaginile spun totul.

Antonia își vede rar fiica din prima căsătorie cu Vincenzo Castellano. Maya locuiește în Italia, alături de tatăl său. Însă din când în când micuța vine în România, pentru a petrece timp cu frații și cu mama ei. Zilele acestea, Maya este în vizită în țară, astfel că Antonia a profitat și a scos-o la o dublă întâlnire. A ieșit cu râsete și multă distracție. 

De fiecare dată când o are pe fiica sa alături, Antonia este pe deplin împlinită. O vede rar pe Maya, însă vorbește cu ea mereu la telefon și prin apeluri video. Micuța în vârstă de 10 ani are o relație bună și cu frații ei, Akim și Dominic, dar și cu Alex Velea. 

Antonia și fiica ei Maya, întâlnire la dublu. S-au distrat cu Giulia Anghelescu și fiica ei

Deși nu locuiește în România, Maya știe să-și facă prietene de vârsta ei, căci este un copil sociabil. În acest context, Antonia a profitat și a organizat o întâlnire la dublu. Ea a venit cu Maya, iar pe partea cealaltă, cântăreața Giulia Anghelescu și-a adus fiica în vârstă de 9 ani, pe Antonia Sabina. Cele patru au mers într-un parc de aventuri de lângă București. Acolo s-au urcat în copaci, au râs și s-au distrat. 

De pe margine însă i-a privit cuminte Giulia, care nu s-a riscat să se cațere pe frânghiile prinse de arbori. Și pentru că nu puteau să lase momentul să treacă fără a-l imortaliza, atât Antonia cât și Giulia au făcut fotografii și videoclipuri pe care le-au urcat pe Instagram. Când s-au plictisit de urcat în copaci, Maya și Antonia Sabina s-au apucat să deseneze cuminți, la o masă din parcul de distracții. Mamele lor le-au surprins concentrate, în timp ce-și finalizu operele de artă în liniște. Cu siguranță că este începutul unei prietenii strânse între cele două fetițe, la fel cum și pe cele două mame celebre le leagă o relație apropiată. 

Foto: Instagram

Chef Florin Dumitrescu s-a dat romantic și nu a ascuns asta. Iată ce a făcut!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre