Bella Hadid a abordat pentru prima dată direct zvonurile despre aspectul ei și despre chirurgia plastică, vorbind în același timp deschis despre luptele sale cu depresia și acceptarea de sine. Într-un nou articol de copertă pentru Vogue, supermodelul a confirmat că și-a operat nasul când avea 14 ani și că este o decizie pe care o regretă serios până în prezent.
„Mi-aș fi dorit să fi păstrat nasul strămoșilor mei”, a explicat ea. „Cred că l-aș fi acceptat până la urmă”, menționează Vanity Fair.
Dar, în ciuda presupunerilor că și-a făcut și ea toate felurile de operații estetice, de la a-și ridica pleoapele până la a-și subția maxilarul, modelul Bella Hadid spune că nimic din toate acestea nu sunt adevărate. „Oamenii cred că mi-am distrus complet fața, din cauza unei fotografii cu mine din adolescență, în care arăt foarte umflată. Sunt destul de sigură că nu arăți la fel acum ca la 13 ani, nu-i așa? Nu am folosit niciodată fillere. Hai să punem capăt la asta. Nu am nicio problemă cu asta, dar nu este pentru mine”, a spus modelul.
Ea a continuat: „Lumea crede că mi-am ridicat pleoapele… Secretul e că port bandă adezivă pentru față! E cel mai vechi truc!
Am avut mereu acest sindrom al impostorului, în care oamenii m-au făcut să mă simt ca și cum nu aș fi meritat nimic din toate reușitele carierei mele. Oamenii au mereu ceva de spus, dar ceea ce am eu de spus este că am fost mereu neînțeleasă în industria mea și de către oamenii din jurul meu”, mai spune vedeta.
Cine este, de fapt, Bella Hadid: „sora cea urâtă”
Bella își datorează bogăția fantastică carierei sale de supermodel. Ea nu a trebuit să obțină succesul pornind de la zero, deoarece s-a născut într-o familie bogată. Tatăl ei, Mohamed, este un cunoscut magnat al construcțiilor din Statele Unite, cu o avere personală de peste 100 de milioane de dolari. Mama Bellei, Yolanda, este un fost model și participant la reality show-ul despre viața bogatelor și faimoaselor gospodine din Beverly Hills.
View this post on Instagram
Și după divorț, cuplul Hadid a încercat să le dea celor trei copii un start în viață. Cu toții au intrat în lumea modei, iar surorile Hadid au muncit mult pentru a ajunge supermodele. Sunt detalii pe care lumea le-a uitat. De exemplu, când a început tatonările cu modellingul, Bella nu avea proporții de model ideale. În plus, Bella Hadid recunoaște că în copilărie era cunoscută drept „sora cea urâtă”, în comparație cu sora mai mare, Gigi.
Bella și-a început cariera de model la vârsta de 16 ani. După o serie de ședințe foto cu imagini publicate în revistele glossy, a semnat un contract cu celebra agenție IMG Models. De dragul unei cariere, în 2014, Bella Hadid chiar și-a întrerupt studiile la un colegiu privat, unde urma arta fotografică. Efectul a fost că, în câțiva ani, a reușit să prezinte modă pentru Tommy Hilfiger, Moschino, Chanel, Balmain, Versace, Topshop, Missoni, Marc Jacobs, Philipp Plein și alte mărci celebre.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook