Sunt puțini cei care au văzut-o pe Bianca Drăgușanu plângând. Vedeta a povestit în podcast-ul lui Bursucu care sunt momentele în care se lasă pradă lacrimilor, dar și punctul său sensibil.
„Cel mai mult plâng când vorbesc cu Dumnezeu. El mi-a ofeerit tot ce mi-am dorit vreodată, iar eu în loc să mă bucur de ce am, mă gândesc la cai verzi pe pereți. De cele mai multe ori plâng pentru că mă autoînvinovățesc”.
Bianca Drăgușanu: „M-am pus în genunchi la marginea patului, am zis rugăciunea”
„Ultima oară am plâns aseară… dar de fericire. M-am pus în genunchi la marginea patului, am zis rugăciunea și am spus: Doamne, Ție îți mulțumesc. Te rog să mă ierți că am greșit cu voia sau fără voia mea și doar am nevoie de Tine în viața mea ca să fiu bine.
De cele mai multe ori uităm să mulțumim când ne punem la masă și când ne ridicăm de la masă. Uităm să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne dă lucrurile astea minunate pe care le trăim”, spune Bianca.
„Îmi lipsește acel bărbat”
Vedeta spune că cel mai minunat lucru din viața ei e familia, faptul că „eu sunt sănătoasă, copilul meu e sănătos. Mama e cu mine, tata e ok, sora mea e cu mine, aveam afacerea asta. Îmi lipsește acel bărbat din viața mea, cum ar fi tatăl copilului sau care să-mi ușureze viața, dar eu pot să fiu și bărbat pentru mine dacă vreau, mi-am demonstrat asta.
Ăsta e un punct sensibil la mine, dar sunt sigură că ce e al meu e pus deoparte, că Dumnezeu le va aranja pe toate la timpul lucru, că eu sunt un om cu multe calități care merită să fie iubit”.
„Să fii atent cine e cu tine în momentele grele ale vieții tale, nu cine pleacă cu tine în vacanță”
Bianca a vorbit și despre partenerii ei și despre vacanțe. Evident, a spus cât de exigentă este și cum judecă oamenii și situațiile.
„Sunt un om corect, loial e cel pe care te poți baza mai ales când ți-e greu. Și e foarte important să fii atent cine e cu tine în momentele grele ale vieții tale, nu cine pleacă cu tine în vacanță. Cine stă lângă tine când tu plângi, cine stă lângă tine când tu ai căzut”, a mărturisit Bianca. Și pentru că Dumnezeu o iubește foarte mult, e convinsă că într-o bună zi va avea familia pe care și-o dorește, mai ales că a trecut de 42 de ani.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook